Am văzut că Legea veche/Vechiul Testament/Vechiul Legământ era contractul, acordul, legământul ce avea valoare de jurământ, făcut de Dumnezeu cu poporul lui Avraam (supranumit tatăl popoarelor), Isaac fiul său, Iacov nepotul său, poporul celor 12 strănepoți ai lui Avraam și marele legislator, lider religios Moise, prin care El să intervină în permanență în viața aleșilor săi: îi călăuzește când pleacă la drum, îi apără de primejdie, sancționând răul și răsplătind binele.

Astfel, prin legământul încheiat de Dumnezeu cu Avraam i se promite acestuia că va face din poporul evreu o națiune mare, că toate familiile pământului vor fi binecuvântate prin el și că urmașii lui vor lua în stăpânire Țara Canaanului.

Pe Legea lui Moise, dată de Dumnezeu, se întemeiază Vechiul Testament, așa cum Noul Testament construiește pe Legea lui Iisus Hristos.

Noul Testament cuprinde relatări despre Vestea Cea Bună, Nașterea, Viața, Vorbele, Faptele, Evenimentele, Învățăturile, Calvarul, Moartea și Învierea Domnului. Aceste evenimente sunt descrise în Evangheliile după Sfinții Matei, Marcu, Luca și Ioan.Istoria timpurie a primilor creștini este prezentă în Faptele Apostolilor având ca autor pe Sfântul Apostol Luca. Scrisorilor/Epistolele Apostolilor, în număr de 21, redau corespondența primilor conducători ai Bisericii cu persoane sau comunități bisericești creștine.

Sinodul din Laodiceea din anul 364, a canonizat Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. Celelalte evanghelii au fost declarate apocrife (nerecunoscute canonic, îndoielnice) .

Epistolele au o valoare deosebită pentru creștini prin învățăturile religioase și moral-sociale pe care le cuprind. Apostolii Pavel, Iacov, Petru, Ioan și Iuda își exprimă în ele credința, dau indicații și sfaturi comunităților creștine. Epistolele se pot împărți în două părți: Epistolele Pauline și Epistolele Sobornicești.

Epistolele Pauline, în număr de 14, sunt atribuite Sfântului Apostol Pavel/Paul: către Romani, Corinteni (2), Tesaloniceni (2), Galateeni, Efeseni, Coloseni, Filipeni, Evrei, Timotei (2), Tit și Filimon.

Epistolele Sobornicești, în număr de 7, sunt scrisori adresate tuturor bisericilor de către alți conducători ai Bisericii creștine timpurii: Sfinții Apostoli Iacob, Petru (2), Ioan (3) și Iuda.

Singura carte cu caracter profetic în Noul Testament este Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.

Noul Testament este NOU pentru că reprezintă legământul lui Dumnezeu cu o comunitate nouă, cea devenită creștină, alcătuită din toate neamurile, spre deosebire de Vechea Lege/Vechiul Legământ, făcut cu un singur popor ales, cel al lui Israel, popor care nu L-a recunoscut și L-a trimis la moarte prin crucificare pe Iisus, fiul lui Dumnezeu.

Cele două testamente/legăminte/legi nu se exclud, ci se completează reciproc, rămânând în permanentă legătură prin confirmarea profețiilor din Vechiul Testament și multe altele. Domnul Iisus a dat dovadă de mult respect față de Legea morală a Vechiului Testament. El nu a venit să abroge Legea, să o strice ci ca să o împlinească (Mat. 5,17), (R. Ciobanu-2007; J.D. Douglas-2008).

VII.1. Evanghelia după Matei

Cuprins ↑

Sfântul Evanghelist Matei – Guido Reni, 1621
(►Sursă imagine)

Scopul scrierii este dovedirea mesianității și divinității lui Iisus Hristos. În ea se istorisește viața și învățăturile Mântuitorului așa cum s-au petrecut, cum s-au desfășurat și după cum au fost înregistrate de un martor ocular. Evanghelia este formată din trei mari părți:

În partea I se descriu evenimentele dinaintea activității publice a Domnului Iisus Hristos, Nașterea Sa, Botezul și Ispitirea în pustie.

În partea a II-a se prezintă activitatea publică a Mântuitorului în Galileea, o provincie din nordul Palestinei, învecinată la est cu Marea Galileei, la sud-vest cu Decapole și Samaria și la nord cu Fenicia. Era o regiune bogată în măslini, vii și smochini. Principalele localități erau Nazaretul, Tiberiada, Capernaum, Betsaida, Magdala, Nain.

În Nazaret a primit Fecioara Maria Bunavestire și Și-a petrecut Iisus copilăria și tinerețea. În Galileea a început Iisus să-și propovăduiască învățătura și tot aici a săvârșit cele mai multe miracole. (R. Ciobanu-1992)

Sunt istorisite o serie de minuni făptuite de către Domnul Iisus în dorința de a ajuta pe cei nenorociți, pe cei bolnavi, care însă servesc ca dovadă a Divinității Sale: vindecarea unui lepros, vindecarea slugii sutașului, vindecarea soacrei lui Petru, liniștirea furtunii de pe marea Galileei, vindecarea celor doi demonizați în ținutul Gadarenilor, la est de Marea Galileei, vindecarea unei femei de scurgere de sânge de care suferea de 12 ani, învierea fiicei lui Iair, tămăduirea a doi orbi și a unui mut îndrăcit.

Vindecarea slăbănogului – Benjamin West, 1810
(►Sursă imagine)

„Căci ce este mai lesne? A zice: «Iertate fie-ți păcatele!», sau a zice: «Ridică-te și umblă!?»

Dar ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele, i-a zis atunci slăbănogului: «Ridică-te, ia-ți patul și mergi la casa ta!»” (Mt. 5, 6)

Domnul Iisus, aflând că și El este urmărit de Irod Antipa, părăsește Galileea și trece în Transiordania, în preajma orașului Bethsaida.

Aici, din milă față de o mulțime de oameni flămânzi săvârșește minunea înmulțirii pâinilor, trece în mod minunat peste apele lacului Ghenizaret ca pe uscat, are loc o a doua înmulțire a pâinilor. Se istorisește despre marea minune a Schimbării la față a Domnului Hristos pe muntele Taborului, este tămăduit un copil demonizat, Iisus prevestește a doua oară Patimile și Moartea sa.

Milă pentru nevoiași – Martin Drolling
(►Sursă imagine)

„Sufletul care nu se înclină spre milă atunci când vede sărăcia oamenilor, nici Domnul nu-i poate deschide ușa... Fericiți cei milostivi, că aceea se vor milui.” (Mt. 5,7)

În partea a III-a sunt expuse activitatea Domnului Iisus în drum spre Ierusalim, intrarea solemnă în cetatea sfântă, Patimile, Moartea și Învierea Sa.

Învățăturile morale sunt numeroase, îndemnuri din care semnalăm: smerenia, blândețea, dreptatea, pacea, înfrânarea, iubirea vrăjmașilor, iertarea greșelilor, practicarea carității, iubirea de Dumnezeu și de aproape sinteză a moralei creștine, combaterea fățărniciei, egoismului, mândriei, puterea rugăciunii.

„Nu judecați, ca să nu fiți judecați; căci cu judecata cu care judecați, cu aceea veți fi judecat, și cu măsura cu care măsurați, cu aceea vi se va măsura. Cum de vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o iei în seama?...

Parabola paiului și bârnei – Domenico Fetti, c. 1619
(►Sursă imagine)

Așadar, pe toate câte vreți să vi le facă vouă oamenii, întocmai faceți-le și voi lor; căci aceasta este legea și profeții.” (Mt. 7, 1-4, 12)

„Celui ce vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i lui și cămașa. … Celui care cere de la tine, dă-i și celui ce vrea să se împrumute de la tine nu-i întoarce spatele. … Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru ce-i ce vă vatămă și vă prigonesc…” (Mt. 5, 40-44)

„Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide; cel ce caută află și celui ce bate i se va deschide. (Mt. 7, 7-12)

Modul în care Iisus a interiorizat și nuanțat cerințele Legii morale este ilustrat frumos în Predica de pe Munte (Mat. 5, 1-12). Iisus a făcut cunoscute Fericirile sub forma a nouă fraze, cuprinzând făgăduința mântuirii și a fericirii cerești tuturor ce vor urma căile desăvârșirii morale enumerate în aceste sentințe. (R. Ciobanu-1992; I. Constantinescu-2002).

Bogatul și moartea – David Kindt, 1622
(►Sursă imagine)

„Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură; ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia și nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură; căci unde-ți este comoara, acolo-ți va fi inima!”( Mt. 6, 19-21)

Învățătura prin parabole.

„Și apropiindu-se ucenicii, I-au zis: «de ce le vorbești în parabole?» iar El, răspunzând, le-a zis:« Pentru că vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele împărăției cerurilor, dar acestora nu li s-a dat».” (Mt. 13, 10-11).

Parabola (a pune alături, a asemăna, a compara), mult întrebuințată în Noul Testament, este o istorisire fictivă dar verosimilă în care, cu ajutorul unor asemănări, se exprimă adevăruri de credință sau se dau îndrumări de conduită. Este un alt termen pentru pilde. Etimologic, înțelesul este asemănător cu cel al alegoriei, care prin derivație, înseamnă „a spune lucrurile într-un alt mod”.

Parabolele au fost considerate forme didactice care prezentau ascultătorilor mai puțin instruiți, ilustrații, exemple concrete care îi ajută pe cei interesați, să înțeleagă mai ușor adevărurile morale și religioase și îndeamnă la meditație. În afară de aceasta, prin parabole adevărurile morale se exprimau mai pe ocolite și menajau pe ascultătorii vizați direct, cum erau fariseii. Aceștia erau membrii unui curent religios apărut în perioada 145-105 î.Hr. care acorda o importanță deosebită formalismului și tradițiilor rituale, în dauna purității și sincerității sentimentului religios. (R. Ciobanu-1992)

Sunt ilustrații din parabole care își au originea în natură, ca de exemplu în pilde despre grâu și neghină, cum ar fi Pilda neghinei. (Mt. 13, 24-30)

Diavolul semănând neghina – Abraham Bloemaert
(►Sursă imagine)

„Asemenea este împărăția cerurilor cu omul care a semănat sămânță bună în țarina sa. Dar pe când slugile dormeau, a venit vrăjmașul lui și a semănat neghină printre grâu și s-a dus. Iar după ce a crescut paiul și a făcut rod, atunci s-a arătat și neghina. și venind slugile casei, i-au zis: Doamne oare nu ai semănat tu sămânță bună în țarina ta? De unde, dar, are neghină? Și le-a răspuns: Un om vrăjmaș a făcut asta. Iar slugile i-au zis: Vrei deci să ne ducem și să o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva plivind neghina să smulgeți odată cu ea și grâul. Lăsați-le să crească împreună până la seceriș; iar la vremea secerișului voi zice secerătorului: Strângeți mai întâi neghina și legați-o în snopi ca să o ardem: iar grâul adunați-l în hambarul meu”.

Atunci s-au apropiat către Domnul Iisus ucenicii, zicând: „«Lămurește-ne parabola neghinei din țară»”. Iar El, răspunzând, le-a zis: «Cel ce seamănă sămânța cea bună este Fiul Omului, iar țarina este lumea. sămânța cea bună sunt fiii împărăției; iar neghina sunt fiii Celui-Rău. Vrăjmașul care a semănat-o este diavolul; secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii și după cum se strânge neghina și se arde în foc, așa va fi la sfârșitul veacului… cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă»”.

Uneori sunt folosite obiceiuri și aspecte familiare din viața de toate zilele, așa cum este cazul în Pilda aluatului (Mt. 13, 33), unde se nuanțează ideea că Împărăția lui Dumnezeu va avea mare putere de pătrundere, de transformare spirituală și de acțiune practică.

Este posibil ca uneori învățătura, morala să fie prezente la finele unei povestiri, ca în Parabola celor doi datornici. În finalul parabolei ni se spune că dacă iertăm greșiților noștri, ni se iartă și nouă greșelilor noastre.

Pilda datornicului nemilos (a celor doi datornici) – Anonim german, c. 1560
(►Sursă imagine)

„Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine? Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toata datoria. Tot așa și Tatăl Meu cel Ceresc vă v-a face vouă, dacă nu veți ierta – fiecare fratelui sau – din inimile voastre”. (Mt. 18, 32-35

De multe ori, povestirea este spusă, fără a se adăuga nici un comentariu pe marginea ei, iar ascultătorii sunt lăsați să tragă ei însăși învățătura din ea, ca în Pilda viticultorilor care au vrut să fure via de la stăpân (Mt. 21, 33-45), cărora li se dă o vie să o lucreze, dar la trimiterea unor slujitori de către stăpân, spre a prelua rodul, îi omoară, ca și pe fiul stăpânului trimis anterior. După această faptă, via este luată de la ei și se dă altora.

Este vorba despre iudei, cărora li s-a încredințat la început Împărăția iudaică, însă ei au tratat pe profeți cu indiferența lor față de învățătura acestora și a lui Moise, iar mai târziu au fost de acord cu răstignirea pe cruce a Mântuitorului. Din acest motiv Împărăția mesianică a fost luată și dată altor neamuri. Este evident că liderii religioși nu și-au făcut datoria față de poporul iudeu și au dorit să-l piardă pe Mântuitor. Astfel au știut că Domnul Iisus a spus această pildă împotriva lor.

Pilda viticultorilor care au vrut să fure via de la stăpân – Andrei Mironov

„Deci, când va veni stăpânul viei, ce le va face lucrătorilor acestora”.

Preoții au răspuns:«Pe cei răi îi va pierde, iar via o vor da altor lucrători, care-i va da roadele la vremea lor». …iar arhiereii și fariseii auzindu-I parabolele au înțeles că despre ei vorbește.” (Mt. 21, 41,35)

În Pilda talanților se vorbește despre un proprietar, care plecând într-o călătorie la mare distanță și a încredințat spre administrare, avuția slujitorilor săi. Unuia i-a dat cinci talanți*, altuia doi, altuia unu, fiecăruia după puterile lui.
(* talant – înainte de a fi denumire a semnelor monetare mari, talantul a fost unitate de măsură a greutății, fiind egal cu aproximativ 36 kg.)

Și după multă vreme a venit stăpânul acestor slugi și s-a socotit cu ele, constatând că slujitorii care au primit spre administrare câte doi și cinci talanți, prin muncă și credință au dublat suma primită. Stăpânul i-a lăudat și avansat în sarcinile lor. Sluga care a primit un talant, n-a muncit ci a ținut argintul ascuns în pământ, restituindu-l stăpânului său așa cum l-a primit, adică fără nici un venit în plus.
Extrem de supărat, stăpânul l-a certat că nu l-a dat la zaraf să poată încasa dobânda. I s-a luat talantul și s-a dat persoanei ce primise suma cea mai mare.

Talanții – Andrei Mironov

„Că tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce nu are se va lua și ceea ce i se pare că are.” (Mt. 25, 26-29)

Pilda în Parabola talanților este escatologică*, însă are și un caracter moral. Căci ea ne învață să punem în valoare darurile materiale și spirituale primite de la Dumnezeu, având a da seama de ele la judecata viitoare (E.G. White-1993; ***-2001; J.D. Douglas-2008; I. Constantinescu-2002).
(* escatologie – totalitatea concepțiilor religioase referitoare la soarta finală a lumii și a omului.)

VII.2. Evanghelia după Marcu

Cuprins ↑

Sfântul Evanghelist Marcu – Vladimir Borovikovski
(►Sursă imagine)

A doua Evanghelie este cea mai concisă și foarte expresivă. Scopul urmărit de autor este să convingă pe creștinii proveniți din păgâni că Domnul Iisus este fiul lui Dumnezeu. Pentru acest motiv, el le redă viața și faptele Mântuitorului în rezumat.

Evanghelia se împarte în două părți, precedate de o introducere.

În partea I, în introducere, Mântuitorul este prezentat ca fiu al lui Dumnezeu, apoi se descrie activitatea Domnului Iisus în Galileea.

În Galileea, Domnul Iisus face o serie de minuni: vindecă de friguri pe soacra lui Petru, vindecă un slăbănog în Capernaum, cheamă de la vamă pe Matei, vindecă un orb cu mâna uscată, minunea potolirii furtunii pe mare, vindecarea demonizaților din ținutul Gadarenilor, vindecarea femeii de scurgerea sângelui și învierea fiicei lui Iair.

Din cauza presiunii fariseilor, Iisus părăsește pentru puțin timp Galileea trecând în părțile feniciene, în Tyr și Sidon.

Aici vindecă pe fiica unei femei canaaneence. În Decapole, Domnul Iisus vindecă un surdo-mut. În apropiere de lacul Ghenizaret are loc o nouă înmulțire minunată a pâinilor.

În partea a II-a se istorisește activitatea Mântuitorului în drum spre Ierusalim și în Iudeea, încheindu-se cu Patimile, Moartea, Învierea și Înălțarea Sa la cer.

Chemarea vameșului Matei – Jan Sanders van Hemessen, 1536
(►Sursă imagine)

„Și după aceasta a ieșit și a văzut un vameș, cu numele Levi, șezând la vama, și i-a zis: «Urmează-Mi!» Și lăsând totul, acesta s-a ridicat și I-a urmat…

Dar fariseii și cărturarii lor murmurau și ziceau către ucenicii Lui: «De ce mâncați si beți cu vameșii și cu păcătoșii?»

Și Iisus, răspunzând, le-a zis: «Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu n-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăința”. (Luca 5, 27-32)

Ca idei morale semnalăm: modestia și spiritul de jertfă pentru păstorul de suflete, valoarea și forța morală a credinței, condamnarea bogăției.

„…ceea ce iese din om, aceea-l spurcă pe om: Fiindcă din lăuntru, din inima oamenilor ies cugetele rele, desfrânările, hoțiile, omorurile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, invidia, defăimarea, trufia, ușurarea. Toate relele acestea ies din lăuntru și ele spurcă pe om .” ( Mc. 7, 20-23)

„Fiilor, cât de greu le este celor ce cred în bogății să intre în împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăția lui Dumnezeu!” (Mc. 10, 23-24)

Învățătura prin parabole

Sfântul Apostol Marcu când se adresează ascultătorilor mai puțin cultivați, vorbindu-le de Vestea cea Bună pentru a fi mai ușor înțeles, apelează la pildele Domnului Iisus. Astfel găsim prezentă Pilda semănătorului (Mc. 4, 1-20).

„Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene. Și pe când semăna el, o parte din semințe a căzut lângă drum și păsările cerului au venit și au mâncat-o. Și altă parte a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ adânc; și când s-a ridicat soarele s-a ofilit și pentru că nu avea rădăcină s-a uscat. Altă parte a căzut între spini și spinii au crescut și au înăbușit-o și roade nu a dat. Și altele au căzut în pământul cel bun și, înălțându-se crescând au dat roadă însutit. Cel ce are urechi de auzit, să audă!”

Semănătorul – James Tissot, 1886
(►Sursă imagine)

„L-au întrebat ucenicii despre parabolă. Și El le-a zis: «Vouă vă este dat să cunoașteți tainele împărăției lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole, ca privind să privească și să nu vadă, și auzind, să nu înțeleagă».”

Pilda iată ce însemnează: sămânța este cuvântul lui Dumnezeu. Sămânța căzută lângă drum sunt cei ce aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva crezând, să se mântuiască. Sămânța de pe locul pietros sunt cei care aud, cu bucurie primesc cuvântul Domnului. Aceștia însă nu au rădăcini, ci cred până la un timp și în vreme de ispită se leapădă de cuvântul Mântuitorului. Sămânța căzută între spini, sunt cei care au auzit, dar din pricina grijilor, a bogățiilor și a dulcețurilor vieții aceea se înăbușă și nu fac roadă. Sămânța căzută pe pământul cel bun sunt acei cu inimă bună și curată auzind cuvântul, îl țin să facă roadă.

În esență, în această parabolă se pune accent pe capacitatea diferită de receptare, de însușire a învățăturilor Domnului Hristos. Pentru unii grijile exagerate ale vieții și poftele lumești o înăbușă. Alții se arată indiferenți, iar cei mai mulți primesc învățătură cu entuziasm și asta le aduce înțelepciune, adică roade bogate.

O altă parabolă în care este prezentă învățătura Domnului este Pilda viticultorului care a vrut să fure via de la stăpân (Mc. 20, 20). (***-2001; I. Constantinescu-2002)

Tributul (Dați Cezarului ce-i al Cezarului) – James Tisot
(►Sursă imagine)

„Iar ei [fariseii], venind, I-au zis: «Învățătorule … Se cuvine a da dajdie cezarului, sau nu?»

El însă, cunoscându-le fățărnicia, le-a zis: «De ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l vad» … Și i-a întrebat Iisus:«Ale cui sunt efigia și inscripția de pe el?" Iar ei I-au zis: «Ale cezarului».

Iar Iisus a zis: «Dați-i cezarului pe cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu pe cele ale lui Dumnezeu!»” (Marcu 12, 14-17)

Alungarea vânzătorilor din templu – Bernardino Mei, 1655
(►Sursă imagine)

VII.3. Evanghelia după Luca

Cuprins ↑

Sfântul Evanghelist Luca – Guido Reni, 1621
(►Sursă imagine)

Om de cultură deosebită, cu înclinații poetice, a studiat filozofia și medicina, fiind medic. A călătorit mult. Sfântul Apostol Pavel (Paul) îl numea „Luca, doctorul cel iubit”. După moartea Sfântului Apostol Pavel, Luca propovăduiește creștinismul în Galia, Italia, Dalmația, Macedonia, plecând la ceruri la Ahaia (regiune istorică din nord-vestul Peloponesului, devenită posesiune romană din anul 146 î.Hr.) în vârstă de 85 de ani.

În timpul șederii la Roma, prin anul 63, a scris în limba greacă Evanghelia și Faptele Apostolilor. Destinatarul scrierilor sale este un oarecare Teofil, patrician roman trecut de curând la creștinism. Evanghelia dorește să-l convingă că viața și faptele lui Iisus sunt adevărate, petrecute în fața martirilor oculari (R. Ciobanu-1992).

Evanghelia se împarte în patru părți precedate de un prolog:

În partea I avem un prolog unde se arată destinatarul și scopul scrierii. Se fac mențiuni referitoare la Bunavestire și nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și a Domnului Iisus, precum și copilăria Mântuitorului (Mesia).

În partea a II-a, se istorisește activitatea Domnului Iisus în Galileea.

Mântuitorul, știind că fariseii nu-I vor primi învățătura își alege definitiv pe cei 12 apostoli, rostind „Cuvântarea fericirilor” și făcând o serie de minuni care sunt aproximativ aceleași ca la Evangheliștii Matei și Luca.

În partea a III-a se descrie activitatea Mântuitorului în Pereea și în drum spre Ierusalim. Pereea era o provincie din estul Palestinei, situată la est de Iordan și care se întindea de la hotarul cu Decapole până la Marea Moartă. Principalele sale orașe erau Filadelfia, Betabara, Maheront.

Sfântul Ioan Botezătorul – Tițian, c. 1542
(►Sursă imagine)

În ținutul Betabarei a propovăduit Sfântul Ioan Botezătorul și tot aici, în apa Iordanului, L-a botezat pe Iisus, iar în cetatea Maheront Sfântul Ioan Botezătorul a fost închis înainte de a fi ucis de Irod Antipa (R. Ciobanu-1992).

Partea a IV-a expune activitatea Domnului în Ierusalim, Patimile, Moartea, Învierea, și Înălțarea la cer.

Învățăturile morale și cele pentru o viață creștină au o linie deosebită la Sfântul Luca. Astfel, semnalăm: condamnarea bogățiilor și a celor bogați, repudierea mândriei, ferirea de lăcomie, recomandarea recunoștinței, rugăciunea neîncetată.

Recomandarea milosteniei.

Faptele carității – David Tenier cel Tânăr
(►Sursă imagine)

„Când faci prânz sau cină, nu-ți chema prietenii, nici frații, nici rudele, nici vecinii bogați, ca nu cumva la rândul lor să te cheme și ei pe tine și să-ți fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăț, cheamă-i pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi pe orbi, și fericit vei fi ca ei nu pot să-ți răsplătească; fiindcă ți se va răsplăti la învierea drepților”. (Lc. 14, 12-13)

„Și dacă dați cu împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire aveți? Că și păcătoșii le dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească banii înapoi. Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut nimic nădăjduind și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui-Preaînalt;

Fiți milostivi, așa cum și Tatăl vostru este milostiv. Nu judecați și nu veți fi judecat; nu osândiți și nu veți fi osândit,iertați și vi se va ierta.

Dați și vi se va da; o măsură bună, îndesată, clătinată și cu vârf vi se va turna în poală; căci cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura.” (Lc. 6, 34- 38)

Moartea invită bătrânul avar la ultimul dans – Frans Francken cel Tânăr
(►Sursă imagine)

Dreptatea socială.

„Și au venit vameșii să se boteze și i-au zis: „învățătorule, noi ce facem?” iar el le-a zis: «Să nu asupriți pe nimeni, pe nimeni să nu-l învinuiți pe nedrept și să vă mulțumiți cu lefurile voastre».” (Lc. 3, 12-14)

Învățătura prin parabole

Și Sfântul Apostol Luca preia în scrierea sa o parte din pildele Domnului Iisus. Exemplu: Pilda semănătorului (Lc. 8, 4-15) unde am văzut că în această pildă se pune accent pe capacitatea diferită de însușire și înțelegere a învățăturii Mântuitorului.

Alteori sunt prezente în temă și morală, caracteristici negative ale firii omenești, cum este cazul Pildei iconomului nedrept (Lc. 16, 1-13). Astfel, în această pildă, un om avut auzind că administratorul său este incorect, îl înștiințează că va fi destituit și-i cere socoteală. Acesta până la lichidarea administrației sale, se înțelege cu datornicii stăpânului său să-i înapoieze mai puțin, iar restul să-l împartă, pentru a avea cu ce trăi după pierderea serviciului. Stăpânul aude și-i laudă iscusința.

Parabola iconomului necinstit – Marinus van Reymerswaele
(►Sursă imagine)

Domnul Iisus adresându-se ucenicilor, îi îndeamnă să procedeze cu aceeași iscusință în cele bune precum a procedat iconomul în cele rele. Să fie tot așa de sârguincioși și înțelepți în dobândirea Împărăției Cerurilor. În concluzie se recomandă ca iscusința să fie folosită în lucruri bune, spirituale (G.C. White-1993).

Apar cazuri când învățătura unei pilde este clară chiar din conținutul ei, așa cum este Pilda omului căruia i-a rodit mult țarina (Lc. 12, 13-20), unde bogatul moare chiar în seara când se considera împlinit financiar și credea că se poate bucura de toată avuția adunată și povestea se încheie cu morală (Lc. 12, 15):

„Luați seama și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale.” (***-2001; I. Constantinescu-2002).

„Un om a căzut între tâlhari care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Iar din întâmplare un preot cobora pe calea aceea, şi văzându-l, a trecut pe alături. Tot aşa şi un levit … Iar un samarinean a venit la el şi apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin; şi punându-l pe dobitocul său, l-a dus la un han şi i-a purtat de grijă“…

Bunul samaritean – Aimé Nicolas Morot
(►Sursă imagine)

„Care din aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?“ (Luca 10, 30-36)

VII.4. Evanghelia după Ioan

Cuprins ↑

Sfântul Evanghelist Ioan – Vladimir Borovikovski
(►Sursă imagine)

Sfântul Evanghelist Ioan propovăduiește cuvântul lui Dumnezeu în Samaria stabilindu-se apoi în Efes, unde scrie Evanghelia și trei Epistole Sobornicești.

Samaria este un ținut al Palestinei mărginit la est de Iordan, la sud de Iudeea, la vest de Marea Mediterană și la nord de Galileea. Orașele cele mai însemnate erau Cezareea Palestinei, Sevasta/Samaria, Sihar, Enom. Domnu Iisus a propovăduit și în Samaria, și tot aici s-a întâlnit și dialogat cu Femeia Samarineancă, în fața căreia se dezvăluie ca Mesia/ Mântuitorul/Hristos (R. Ciobanu-2002).

Efes este port la Marea Egee, important centru comercial și financiar al lumii antice. În Efes a propovăduit Sfântul Apostol Pavel/Paul, aflându-se apoi la Roma, scrie de acolo Epistola către Efeseni.

În timpul persecuțiilor împăratului Domițian/Titus Flavius Domițianus (51-96), împărat roman (81-96), este exilat în insula Patmos (insulă în Marea Egee) unde, în urma unei revelații divine, a scris Apocalipsa, ultima dintre cărțile care compun Noul Testament.

Evanghelia se împarte în două părți precedate de un prolog.

Prologul este o prefață și un rezumat al Evangheliei. Temele care se vor dezvolta în cursul scrierii sunt viața, lumina, adevărul, slova divină, precum și adversitatea iudeilor care nu-l vor primi pe Domnul Iisus.

În partea I se istorisește activitatea Mântuitorului în Iudeea și Ierusalim, și implicit, dovedirea mesianității Sale.

În scrisoare se menționează: mărturia Sfântului Ioan Botezătorul despre Iisus, mărturia primilor ucenici, nunta din Cana Galileii, alungarea vânzătorilor din templu, convorbirea mântuitorului cu Nicodim, membru al Sinedriului (instanță supremă religioasă și de stat a poporului iudeu), convorbirea cu femeia samarineancă, vindecarea slugii unui slujitor împărătesc, vindecarea slăbănogului de la lacul Vitezda, minunea înmulțirii pâinilor și umblarea pe apă, învierea lui Lazăr, intrarea solemnă în Ierusalim.

Doftorul satului (Operarea piciorului) – Pieter Quast, 1630
(►Sursă imagine)

„Poruncă vouă vă dau: Să vă iubiți unii pe alții! Așa cum v-am iubit Eu pe voi, așa și voi să vă iubiți unii pe alții. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, de veți avea iubire unii pe alții.” (In. 13, 34-35)

Femeia adulteră – Vasilii Polenov, 1888
(►Sursă imagine)

„Și cărturarii și fariseii au adus la El o femeie prinsă în adulter și, punând-o in mijloc, I-au zis: …«Moise prin lege ne-a poruncit ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Așadar, tu ce zici?»

… El S-a ridicat și le-a zis: «Cel fără păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra asupra ei».” (In. 8, 3-7)

În partea a II-a se expune activitatea Domnului Iisus în Ierusalim, Patimile, Moartea, Învierea Sa.

Ideile morale și de viață creștină sunt: credința în Hristos și învățătura Sa, raporturile dintre oameni bazate pe dragostea dintre semeni, pace între toți oamenii, după cuvântul Mântuitorului. (***-2001; I. Constantinescu- 2002)

VII.5. Faptele apostolilor

Cuprins ↑

Cartea Faptele Apostolilor este o prelungire a relatării Evangheliilor în perioada de după Înălțarea Domnului Iisus la cer. Această carte povestește ce li s-a întâmplat ucenicilor lui Iisus după despărțirea de El. Apostolii Petru și Pavel s-au afirmat ca adevărați lideri ai creșterii rapide a Bisericii.

Cei patru evangheliști – Peter Paul Rubens, c. 1614
(►Sursă imagine)

Faptele Apostolilor este ultima carte a Noului Testament, în care se descrie înființarea Bisericii creștine, primele începuturi ale creștinismului și răspândirea sa în lume. Este istoria răspândirii creștinismului prin cei mai însemnați Apostoli ai Mântuitorului Hristos.

Cartea se împarte în două părți, precedate de un prolog și o introducere.

Prologul și introducerea, cuprind scopul scrierii, arătările Mântuitorului înviat Apostolilor și Înălțarea Sa la cer.

Partea I descrie începuturile creștinismului în Ierusalim și răspândirea sa în afara Ierusalimului și Iudeii.

Partea a II-a istorisește răspândirea creștinismului în cuprinsul Imperiului Roman prin călătoriile misionare ale Sfântului Apostol Pavel și captivității sale în Cezareea Palestinei (oraș aflat în Samaria, la țărmul Mării Mediterane. Aici l-a creștinat Apostolul Pavel pe sutașul roman Corneliu cu întreaga sa casă) și Roma.

Îngrijind orfanii – Jan de Bray, 1663
(►Sursă imagine)

„Pe toate vi le-am arătat, cum că astfel ostenindu-vă trebuie să-i ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci el a zis: mai fericit este a da decât a lua.” (FA-20, 25)

Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor sunt scrise de același autor, Evanghelistul Luca și sunt adresate aceluiași Teofil, nobil roman convertit la creștinism și se constituie în documente de primă mână asupra vieții lui Iisus Hristos și a Bisericii primare.(I. Constantinescu-2002)

Cina cea de taină – Philippe de Champaigne
(►Sursă imagine)

VIII. EPISTOLELE PAULINE

Cuprins ↑

M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre ovreiul acesta, despre Pavel. Știi ce i-am spus? Ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana.

Petre Țuțea

VIII.1. Epistola către Romani

Cuprins ↑

Epistola cea mai importantă a Sfântului Apostol Pavel (Paul) este Epistola către Romani. Epistola este adresată creștinilor din Roma, pe care Apostolul vroia să-i viziteze, iar de acolo voia să plece în Spania.

Epistola către Romani lămurește marea probleme a mântuirii omului prin credință. Epistola conține marile probleme doctrinare ale creștinismului.

Ca problemă morală, Epistola ne prezintă: existența legii morale naturale la toți oamenii; lupta interioară a omului, între tendințele trupului și cele ale rațiunii și stabilirea unui echilibru prin credință creștină, dragostea față de aproape cuprinde toată legea creștină.

„Nimănui cu nimic să nu-i fiți datori, decât cu iubirea unuia față de altul fiindcă cel ce-l iubește pe altul a împlinit legea. Pentru că porunca: să nu săvârșești adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturisești strâmb; să nu poftești și oricare alta se cuprind în acest cuvânt, adică: să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. iubirea nu-i face rău aproapelui; așadar, iubirea e împlinirea legii.” (Rm. 13, 8-10)

În concluzie, Epistola către Romanis-ar putea intitula drept primul tratat de dogmatică creștină, căci aici este interpretată și sistematizată în mod magistral învățătura Mântuitorului. (***-2001)

VIII.2. Epistola I și a II-a către Corintni

Cuprins ↑

Corint, oraș-stat (polis) grec, situat pe istmul de Corint, port între două mări: Ionică/ Adriatică la vest și Egee la est, vad comercial între Răsărit și Apus, sinteză de cultură greco-romană și orientală, unul dintre cele mai înfloritoare orașe ale lumii antice. Corintul devenise faimos prin libertinajul moravurilor. Fusese distrus din temelii de către romani. Este refondat ca o colonie romană de către Cezar în anul 44 î.Hr., orașul devine în curând reședința provinciei Ahaia.

În Epistola I se abordează probleme cu care se confruntă Biserica, de aici referitoare la: căsătorie, dezbinări, imoralitate, închinarea în Biserică, chemări în judecată.

Despre păcatul desfrânării

„Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va face omul este în afară de trup; dar cel ce se desfrânează păcătuiește în trupul său.”

Satira celibatului – Anonim, c. 1600-49
(►Sursă imagine)

„Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt. Cel ce este întru voi, Cel care de la Dumnezeu îl aveți?; și că voi nu sunteți ai voștri?; căci cu preț ați fost cumpărați! Slăviți-L dar pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu!” (Co. 6, 15-19)

Despre căsătorie și divorț

Proxeneta – Jan Gerritszoon van Bronchorst
(►Sursă imagine)

„Dar, din pricina desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul ei. Bărbatul să-i dea femeii ceea ce-i datorează; de asemenea și femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; tot așa, nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiți unul pe altul decât prin bună înțelegere, pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și rugăciunea; și apoi să fiți din nou împreună, ca nu cumva Satana (n.a. în lb. ebraică = cel ce tulbură) să vă ispitească prin neputința voastră de a vă stăpâni”. (Co. 7, 2-8)

Despre virtuțile dragostei și superioritate ei

„Iubirea rabdă îndelung, iubirea se dăruie, ea nu invidiază; ea nu se trufește, nu se îngâmfă; ea nu se poartă cu necuviință, nu-și caută pe ale sale, nu se întărâtă, nu ține în seamă răul, nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură; pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduiește, pe toate le rabdă.” (Co. 13, 4-8).

Sărutul – William Adolphe Bouguereau
(►Sursă imagine)

Epistola a II-a către Corinteni, a fost scrisă de către Sfântul Apostol Pavel cu scopul de a se apăra de o răzvrătire împotriva sa condusă de niște falși apostoli. Epistola este importantă pentru că ne arată începuturile și dezvoltarea credinței în lumea păgână.

Probleme morale: răsplata creștinului este mărturia curată a conștiinței sale; postul ca mijloc de întărire în credință, Dumnezeu răsplătește milostenia.

„Vă spun însă: Cel ce seamănă cu zgârcenie,cu zgârcenie va și secera; iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va și secera. Să dea fiecare așa cum socotește el cu inima, nu cu părere de rău sau de silă, căci Dumnezeu îl iubește pe cel ce dă cu bunăvoie. Și Dumnezeu poate să prisosească tot darul la voi, pentru că întotdeauna întru toate având toată îndestularea, spre tot lucrul bun să prisosiți așa cum este scris. Împărțit-a, dat-o săracilor; dreptatea lui rămâne în veac.” (2 Co. 9, 6-10) (I. Constantinescu-2002)

VIII.3. Epistola către Galateeni

Cuprins ↑

Galatia, regiune istorică, apoi provincie romană cu reședința în orașul Ancira (azi Ankara, Turcia), în centrul Asiei Mici. În primele decenii de existență cuprinde și părți din Licaonia, Frigia, Pisidia, o parte din Armenia Minor și Capodocia. (J.D.Douglas-2008)

Epistola constituie o variantă prescurtată pe care Sfântul Apostol Pavel o trimisese mai întâi romanilor și tratează în mod special egalitarismului. În această epistolă Sfântul Apostol Pavel arată că Domnul Iisus a venit să ne aducă libertate și nu să ne facă robii unor legi nedrepte.

Tema Epistolei, mântuirea prin credință fără ritualul Legii iudaice. Este o confruntare între Legea iudaică și cea creștină și o eliberare de sub doctrina iudaismului.

În legătură cu problemele morale aflăm: creștinismul a dus la desființarea sclaviei și a proclamat egalitatea oamenilor; suprema lege în creștinism este dragostea; se condamnă patimile trupești.

„Fiindcă voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu vă folosiți libertatea ca prilej de a-i sluji trupului, ci slujiți-vă unul altuia prin iubire. Căci toată legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în aceasta: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. Dar dacă vă mușcați unul pe altul și vă mâncați, vedeți să nu vă nimiciți voi între voi. Cu duhul să umblați, și nu pofta trupului să o împliniți!…”

Paraliticul (Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți)
Jean-Baptiste Greuze (►Sursă imagine)

„Iar faptele trupului sunt cunoscute, acestea sunt: desfrânare, necurățenie, nerușinare, idolatrie, vrăjitorie, dușmănii, certuri, gelozii, întărâtări, gâlcevi, dezbinări, erezii, invidii, ucideri, beții, chefuri și cele asemănătoare acestora, asupra cărora vă previn – așa cum v-am mai prevenit – că cei ce fac unele ca acestea nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. Iar roada Duhului este iubire, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, înfrânare, curăție; împotriva unora ca acestea nu este lege.” (Ga. 5, 13-23).

Cearta muzicanților – Georges de La Tour, c. 1625
(►Sursă imagine)

Astfel, Epistola către Galateeni este o expunere de îndrumare și educație creștină. (***-2001)

VIII.4. Epistola către Efeseni

Cuprins ↑

Epistola este adresată Bisericii din Efes. Ne amintim că orașul Efes era situat în vestul Asiei Mici, fiind așezat pe marea arteră comercială ce lega Roma de ținuturile Siriei și fluviul navigabil al Indului. Fiind și port la Marea Egee, capitală a provinciei romane Asia, devine un important centru comercial și financiar al lumii antice.

În Efes a propovăduit Apostolul Pavel, aici a avut reședința și a murit apostolul Ioan, evanghelistul care a scris aici Evanghelia șitrei Epistole Sobornicești. (R. Ciobanu-1992; J.D. Douglas-2008)

Scopul acestei scrieri pleacă din dorința de a combate influența negativă a păgânismului corupt și a celor din religia iudaică, precum și de a înviora conștiința creștină.

Respectarea unor coduri de conduită în familie, materializate în o viață creștină curată; datoriile soților între ei;

„Femeile să li se supună bărbaților lor precum Domnului; pentru că bărbatul îi este cap femeii, așa cum și Hristos îi este capul Bisericii, El Mântuitorul trupului. Dar așa cum Biserica I se supune lui Hristos, tot astfel și femeile să le fie întru toate bărbaților lor.

Bărbaților, iubiți pe femeile voastre așa cum și Hristos a iubit Biserica și pe Sine S-a dat pentru ea ca să o sfințească.” (Ef. 5, 22-26)

Datoriile copiilor față de părinți, datoriile părinților față de copii.

„Copii, ascultați întru Domnul de părinții voștri, căci așa este drept. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta; aceasta este cea dintâi poruncă urmată de făgăduință: ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ.

Jurământul – William Adolphe Bouguereau
(► Sursă imagine)

Și voi părinților, nu-i întărâtați pe copii voștri spre mânie; dimpotrivă, creșteți-i întru învățătură și cercetarea Domnului.” (Ef. 6, 1-4), (***-2001)

VIII.5. Epistola către Filipeni

Cuprins ↑

Epistola este adresată Bisericii din Filipi, adică primei comunități înființate de Apostoli în Europa, precum și episcopilor, preoților, și diaconilor.

Filipi este vechiul oraș macedonean Krenides (Izvoare), care își primește numele de la Filip al II-lea, regele Macedoniei, care în 358 î.Hr. îl cucerește și îi schimbă numele. Orașul era așezat pe marele drum ce lega Roma cu Babilonul. Era la o distanță de circa 12 km de Marea Egee.

Sfântul Pavel scriind epistole –Valentin de Boulogne, c. 1620
(► Sursă imagine)

Este deosebită față de celelalte scrieri, deoarece nu se împarte într-o parte doctrinară și una morală. Epistola este importantă prin faptul că zugrăvește personalitatea Sfântului Apostol Pavel cu bucuriile sale, speranțele și tristețile sale. Scrisoarea oferă date biografice despre autor.

Blândețea rugăciunii și faptele bune sunt caracteristica unei adevărate vieți creștinești.

„Bucurați-vă pururea întru Domnul!; și iarăși vă spun: Bucurați-vă! Tuturor oamenilor să le fie cunoscută blândețea voastră. Domnul este aproape. De nimic nu vă îngrijorați ci întru totul faceți-l cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre prin rugăciune și rugă cu mulțumire.” (Flp. 4, 4-6) (***-2001; I. Constantinescu-2002)

VIII.6. Epistola către Coloseni

Cuprins ↑

Scrisoarea este adresată creștinilor din Colose. Acesta era o cetate romană în provincia Asia, în partea de vest a Turciei asiatice din zilele noastre. Era situat la 15 km de Laodiceia.

Epistola ne lămurește despre rolul de Mântuitor/Mesia/Hristos, arătându-se raportul său cu Dumnezeu-Tatăl, cu lumea, cu Biserica și se combat speculațiile filozofice gnostice (speculații despre cunoaștere; speculații filozofice asupra principiilor, izvoarelor și formele cunoașterii, asupra capacității omului de a cunoaște realitatea și de a se ajunge la adevăr).

Prin creștinism s-a redat demnitatea, libertatea și egalitatea tuturor oamenilor.

În Coloseni (3,1-2) găsim următorul sfat:

„Gândiți-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ.”

Avem un mic cod al familiei: datoriile soților, copii și părinților în familia creștină

„Femeilor, fiți supuse bărbaților voștri, așa cum se cuvine întru Domnul. Bărbaților iubiți pe femeile voastre și nu fiți amarnici, față de ele. Copiilor întru toate ascultați de părinții voștri, căci aceasta este bineplăcut Domnului.” (Col. 3, 18-20) (J.G. Douglas-2008; ***-2001)

Idilă – Gustav Klimt, 1884
(►Sursă imagine)

VIII.7. Epistolele I și a II-a către Tesalocieni

Cuprins ↑

Epistola I a fost întocmită în perioada de început a lucrării Apostolului Pavel, această epistolă se adresează creștinilor din Tesalonic, în care se vorbește despre Biserica înființată aici, cuprinzând și sfaturile apostolilor în această problemă. În scrisoare se mai vorbește și despre învierea morților bazată pe Învierea Mântuitorului.

Tesalonicul a fost întemeiat după triumful Macedoniei. Fiind situat la intersecția rutei principale din Italia spre est cu drumul principal de la Marea Egee spre Dunăre, a fost primul loc unde Apostolului Pavel a început propovăduirea și a atras numeroși simpatizanți de toate categoriile. (H.C. Matei-1986; J.D. Douglas-2008)

Ca norme morale și de viață creștină avem datoria de a iubi pe creștini; să nu ne răzbunăm și să facem bine tuturor; se recomandă să ne ferim de desfrânare; răbdare în suferință, datoria de a munci; o viață creștină la nivel înalt caracterizată prin rugăciune.

„Și vă îndemn, fraților, să-i dojeniți pe cei fără de rânduială; îmbărbătați-i pe cei slabi de îngeri, sprijiniți pe cei neputincioși, fiți îndelung răbdători față de toți. Vedeți ca nu cumva cineva să-i răsplătească răul cu rău, ci întotdeauna să urmăriți binele: și unul către altul, și fiecare către toți. Bucurați-vă întotdeauna, rugați-vă neîncetat mulțumiți întru toate; căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi.” (1 Tes. 14-19)

Sfântul Petru vindecă un schilod la Listra – Karel Dujardin, 1663
(► Sursă imagine)

Epistola a II-a către Tesaloniceni este scrisă pe un ton mai tare decât cea dintâi, reprezintă o continuare a acelorași probleme în special a întrebărilor legate de Cea de a Doua Venire a Domnului Iisus.

Epistola prezintă o problemă doctrinară care completează problema eshatologică a Parusei Domnului (omenirea va trăi a doua venire în lume a Mântuitorului).

Ca norme morale menționăm: rugăciunea ne întărește în credință, ne apără de oamenii răi și de influențe nefaste; îndreptarea semenilor pe calea adevărului prin mustrare blândă și sfat.

„În sfârșit, fraților, rugați-vă pentru noi, pentru ca cuvântul Domnului să-și plinească alergarea și să fie slăvit așa cum e și la voi și să ne izbăvim de oameni nesocotiți și răi; căci credința nu le e dată tuturor. Dar credincios este Domnul, Cel ce va întări și vă va păzi de Cel-Rău.” (2 Tes. 3, 1-4), (Constantinescu-2002)

VIII.8. Epistolele I și a II-a către Timotei

Cuprins ↑

Deoarece se îndreaptă spre amurgul vieții sale, Sfântul Apostol Pavel a ales un tânăr pe nume Timotei, ca să se îngrijească de lucrarea sa și să o ducă mai departe.

Cele două epistole adresate lui Timotei formează un adevărat manual de instruire a unui lider religios. Timotei a fost ucenic și colaborator apropiat al Sfântul Apostol Pavel pe care l-a urmat în călătoriile sale misionare. A fost apoi hirotonisit episcop al Efesului. (R. Ciobanu-1992)

Scopul epistolei este de a întări autoritatea episcopatului lui Timotei , de a-i da sfaturi în conducerea parohiei, adică să se ferească de eretici, cum să organizeze cultul, cum să aleagă preoții, și cum să se comporte față de diferite categorii sociale și persoane din Biserică.

Păstorul să fie exemplu turmei prin viața personală

„Trebuie însă ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor asupra-și, măsurat, cuviincios, primitor de străini, destoinic să-i învețe pe alții, nu bețiv, nu bătăuș, ci potolit, nu certăreț, nu iubitor de argint.” (1 Tim. 3, 1-5)

Comportarea față de bătrâni, văduve.

„Pe cel bătrân să nu-l înfrunți, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei mai tineri ca pe frați, pe femeile bătrâne ca pe mame; pe cele tinere, ca pe surori, în toată curăția.” (1 Tim. 1-3)

Bogații să nu nădăjduiască în bogății trecătoare ci în Dumnezeu cel viu.

Moartea și avarul – Jan Provost
(► Sursă imagine)

„Evlavia este un mare câștig pentru cel ce se mulțumește cu ce are. Că noi n-am adus nimic în lume, după cum e vădit că nici nu putem să ducem ceva; dar dacă avem hrană și îmbrăcăminte, vom fi mulțumiți cu ele.

Dar cei ce vor să se îmbogățească, aceia cad în ispită și în cursa care-i cufundă pe oameni în ruină și-n pierzare; fiindcă iubirea de arginți este rădăcina tuturor relelor.” (1 Tim. 6, 6-19)

Epistola a II-a către Timotei, scrisă înaintea morții sale cuprinde cuvintele de pe urmă ale Apostolului, către tânărul său ucenic. Scrisoarea este un fel de testament al Apostolului. Ea cuprinde o serie de învățături, sfaturi, pentru a duce o adevărată viață creștină, de a demasca pe învățătorii mincinoși și a ne feri de ei.

Și în această Epistolă pastorală predomină învățături morale și pastorale. (I. Constantinescu-2002; ***-2001)

VIII. 9. Epistola către Tit

Cuprins ↑

Tit a fost trimis de unchiul său, conducătorul insulei Creta, la Ierusalim. Aici este botezat de apostoli la Cincizecime (sărbătoarea evreilor la cincizeci de zile după Paști când se comemorează primirea Legii pe Muntele Sinai. Una din cele mai mari sărbători creștine, numită și Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile. E celebrată la cincizeci de zile după Învierea Domnului (Sf. Paști). (R. Ciobanu-1992)

Tit devine ucenicul Sfântului Apostol Pavel (Paul) fiind luat la sinodul de la Ierusalim. Predică un timp oarecare, fiind numit ca episcop și continuator al operei sale, de către Sfântului Apostol Pavel.

Tit fusese lăsat în insula Creta, un loc dificil de păstorit. Creta este cea mai importantă insulă a lumii grecești (8300 kmp), situată la distanță aproape egală de Grecia peninsulară, Asia Mică și Egipt, fiind o adevărată punte de trecere între două continente, Europa și Asia. Era bogată în curmale, gutui, vinuri și untdelemn. (H.C. Matei-1986)

Epistola este un adevărat certificat de împuternicire pentru a-i servi ca document în fața celor ce i-ar refuza autoritatea și spre a-i fixa în scris obligațiile sale de conducător religios al Bisericii din Creta.

Și în această Epistolă pastorală predomină învățăturile morale și pastorale. (I. Constantinescu-2002).

VIII. 10. Epistola către Filimon

Cuprins ↑

Scrisoarea este cea mai mică, dintre toate Epistolele pauline, dar de o deosebită importanță socială. Este o scrisoare personală, adresată unei persoane Filimon și familiei acestuia. Nu cuprinde probleme doctrinare sau morale, ci se referă la un caz particular: eliberarea lui Onisim. Sclavul lui Filimon din Acolose, pe nume Onisim, sătul de viața de rob, fuge la Roma și cere ajutorul Sfântului Pavel.

Sfântul Pavel îl botează pe sclavul Onisin și îl retrimite la stăpânul său Filimon cu o misivă, rugându-l pe acesta din urmă să îl ierte pe sclavul său și să-l primească ca pe un frate a lui Hristos.

Atenție la câini – Jean-Léon Gérôme
(► Sursă imagine)

Epistola este importantă, pentru că se referă la problema sclaviei care constituie un mare păcat. Sclavia este incompatibilă cu creștinismul și trebuie desființată.

Această Epistolă poate fi socotită prima lege de desființare a sclaviei. ( I. Constantinescu-2002)

VIII.11. Epistola către Evrei

Cuprins ↑

Epistola către Evrei face parte din Epistolele mari doctrinare ale Sfântului Apostol Pavel. Această scrisoare a fost destinată la început numai creștinilor care erau în primejdie să se întoarcă la iudaism.

Epistola este importantă, deoarece arată superioritatea învățăturii creștine, jertfa Domnului Iisus, față de doctrina și instituțiile Vechiului Testament, care nu puteau să aducă adevărata mântuire, ci erau numai o prefigurare a celor din Noul Testament.

Epistola este un adevărat tratat de teologie urmat de norme pentru o înaltă viață creștină.

„Purtarea voastră să vă fie fără de iubire de arginți, mulțumindu-vă cu ceea ce aveți, căci însuși El a zis: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi așa ca noi să putem avea curajul de a zice: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?” (Evr. 13, 5-6) (I. Constantinescu-2002)

Îngerul păzitor – Pietro da Cortona
(► Sursă imagine)

Blog realizat de Gabriel Folescu
(gabriel.folescu@outlook.com)

Aurel Cordaș

Morala și înțelepciunea biblică la întâllnire cu arta - Noul Testament

VII. NOUL TESTAMENT

VII.1. Evanghelia după Matei

VII.2. Evanghelia după Marcu

Învățătura prin parabole

VII.3. Evanghelia după Luca

VII.4. Evanghelia după Ioan

VII.5. Faptele apostolilor

VIII. EPISTOLELE PAULINE

VIII.1. Epistola către Romani

VIII.2. Epistola I și a II-a către Corintni

VIII.3. Epistola către Galateeni

VIII.4. Epistola către Efeseni

VIII.5. Epistola către Filipeni

VIII.6. Epistola către Coloseni

VIII.7. Epistolele I și a II-a către Tesalocieni

VIII.8. Epistolele I și a II-a către Timotei

VIII. 9. Epistola către Tit

VIII. 10. Epistola către Filimon

VIII.11. Epistola către Evrei

Un comentariu: