Cartea Cărților, aurul și banii
Scurtă introducere…
Aurel Cordaș
Înțelepciunea exprimată în Cartea cărților – Biblia – are puterea de a modifica gândirea, de a ne ajuta să rezolvam problemele, de a ne îmbunătăți calitatea vieții și de a avea puterea de a face față realităților vieții. Valoarea istorico-literară, religioasă, morală este fără egal.
Din Sfânta Scriptură aflam denumirea și valorile monedelor vechilor timpuri. Valoarea de schimb a monedelor depinde de greutatea lor și de natura metalelor din care erau confecționate. Raportul obișnuit dintre aur și argint era de 1/13, iar cel dintre argint si aramă era de 1/60. Aceste era bimetalismul antic. Astfel 1 siclu aur = 13 sicli de argint, iar un siclu de argint = 60 sicli de aramă.
Economie pentru toţi – sinteze economice
Partea I, 2009
Invitaţie la călătorie în lumea trecutului şi prezentului economic
Aurel Cordaș
Obiectul prezentelor scrieri de tipul „economie pentru toţi“, sau „economie de catedră” încearcă cu ajutorul literaturii şi presei de specialitate să expliciteze modul de funcţionare a mecanismelor economico-financiare, a fenomenelor, a legităţilor şi categoriilor economice, în condiţiile prezente ale economiei de piaţă, în care viaţa economică este globalizată iar mecanismele monetare şi de credit joacă un rol complex şi, uneori, greu de înţeles. În acelaşi timp se vrea o invitaţie la „călătorie” în zona fără graniţe a economicului, în scopul realizării cunoaşterii.
Cunoaşterea, învăţarea raţională, cu judecată, se zice că îl apropie pe om de realitatea materială a existenţei. Cunoaşterea nemijlocită a realităţii prin observare directă nu necesită studii de specialitate, ci o oarecare determinare, în dorinţa de a înţelege „misterele” lumii economice şi de a le pune în practică, în acţiune.
Altfel spus, oamenii doresc să înţeleagă ce le spune guvernul mai ales înainte de alegeri, ce le spune bancherul înaintea acordării unui credit cu multe comisioane mascate şi dobânzi oneroase, ce le spun toţi ceilalţi reprezentanţi ai Statului care le iau banii, cu legea de partea lor, deoarece în viaţa de zi cu zi, ei trăiesc în lumea categoriilor economice cum ar fi: salarii, preţuri, credite bancare, dobânzi, taxe, impozite, investiţii, tranzacţii de titluri de valori (acţiuni, obligaţiuni etc.), dividende, profituri etc. Adam Smith spunea că „prima lege a economiei este legea intereselor“.
Una din definiţiile libertăţii ar fi „posibilitatea de acţiune conştientă (după propria voinţă sau dorinţă, în cunoştinţă de cauză) a oamenilor în condiţiile cunoaşterii, şi stăpânirii prin acţiune, prin practică, a legilor de dezvoltare a realităţii obiective şi subiective“. Libertatea economică este importantă deoarece a fost, este, şi va fi o condiţie fundamentală a creşterii bogăţiei unei ţări, a forţei economice şi spirituale. Oameni bogaţi, ţară bogată. Libertatea economică este numitorul comun al libertăţii patrimoniale („totalitate a drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, adică ce pot fi exprimate în bani, precum şi la bunurile la care se referă aceste drepturi care aparţin unei persoane fizice sau juridice“), a libertăţii profesionale, contractuale, de concurenţă etc.
Altfel spus, informaţia înseamnă putere, şi astfel în deciziile noastre economico-financiare, poate, vom reuşi, prin cunoaştere să găsim optimul, adică soluţia cea mai bună pentru noi.
Pentru a încerca să atingem obiectivul scrierilor, cunoaşterea, învăţarea, vom încerca împreună cu cititorul un scurt periplu prin lumea istoriei banilor, a băncilor, a cecului, a crizelor economice. Se spune că puţină istorie economică ne-ar face mai înţelepţi.
Părăsind istoria economică, vom continua călătoria în zona trecutului apropiat şi prezentului economic unde vom încerca să înţelegem de ce a fost necesară tranziţia la economia de piaţă în România, implicit privatizarea, de ce a fost necesară reforma în economie. În ce constă importanţa modului de interacţionare cu Statul a economiei? În continuare vom vedea importanţa conceptului de economie socială de piaţă. Călătorim uimiţi prin universul „misterios” al producerii de mijloace băneşti suplimentare prin intermediul creditului şi prin emisiunea de acţiuni sau de împrumuturi băneşti prin vânzare de obligaţiuni la care se adaugă modul de tranzacţionare a titlurilor de valoare pe piaţa bursieră (piaţa financiară secundară). Piaţa financiară (a capitalurilor) funcţionează în legătură cu piaţa de bunuri, cu piaţa muncii, cu piaţa monetară.
Ne vom apropia de sfârşitul scurtului nostru periplu economic încercând să înţelegem despre influenţa unor factori economici şi factori ce nu ţin de economie, ci, poate, de cauze psihologice care pot declanşa criza bursei de valori, criză care precede şi se leagă de criza economică-financiară. Spre final aflăm câte ceva din comerţul exterior al României, balanţa de plăţi externe şi conţinutul ei simplificat şi alţi indicatori care reflectă echilibru macroeconomic, bineînţeles, dacă acesta există.
Economie pentru toţi – sinteze economice
Partea a II-a, 2011
Cuvânt înainte
Prof. dr. Vicu Merlan
Tematica preferată a domnului economist Aurel Cordaş o reprezintă latura economico-financiară a societăţii din preistorie până în zilele noastre. Practic orice studiu întocmit de domnia sa este o „invitaţie la călătorie în lumea trecutului şi prezentului economic” aşa cum precizează şi în ultima apariţie din 2011.
Înainte de a ne introduce în partea strict economică, Aurel Cordaş pregăteşte gradual cititorul, informându-l despre periplul ştiinţific pe care-l urmează, din etapă în etapă.
Consecvent, se documentează exhaustiv asupra evenimentului istoric suprapunându-l pe cel economic. Parcurge toate etapele preistoriei, din paleolitic până la sfârșitul epocii fierului (La’Tene) demonstrând cât de important a fost trocul în comunicare, artă şi comerţ.
Autorul lucrării „Economie pentru toţi” elimină bariera limbajului economic, tehnicist, introducând cititorul, atent şi migălos, în tainele hăţişului comercial. Comerţul a reprezentat „inima” dezvoltării economico-sociale a unei civilizaţii. În funcţie de câte produse circulau, societatea avea posibilitatea să cunoască nivelul de trai şi necesităţile de cunoaştere a comunităţii aflate pe o anumită treaptă de dezvoltare. Comerţul era o concretizare a bunului mers social.
În general, războaiele stagnau sau canalizau producţia doar pe un anumit făgaş, care nu întotdeauna era şi progresist. Perioadele de pace sunt asociate cu cele de prosperitate, de avânt economic, de evoluţie şi ridicare a conştiinţei sociale.
Aurel Cordaş ne oferă informaţii despre putere şi oameni, despre deciziile lor economice, despre soluţiile oferite în demersul lor privind prosperitatea şi bunăstarea de-a lungul timpului.
Mai mult decât atât, consultând zilnic presa a găsit oportun să prezinte „pulsul” societăţii economice româneşti, obiectiv şi echidistant. De multe ori, informaţiile atent selectate sunt îmbogăţite printr-o introspecţie personală uneori uşor critică, asupra cursului economic contemporan pe care-l traversează România în aceşti ani.
Aurel Cordaş scoate în evidenţă greşelile majore făptuite de unii diriguitori aflaţi în fruntea finanţelor oferind uneori chiar şi soluţii la scoaterea din impas economic a României anilor 2011.
Revenind la cuprinsul cărţii de faţă, observăm o abordare frontală a fenomenului economico-istoric prin jalonarea unor trasee comerciale, trasee ce au permis dezvoltarea şi înflorirea civilizaţiei şi spiritualităţii umane.
Pe lângă acestea autorul urmăreşte „traseul monedei”, al banilor, luând ca reper Biblia şi existenţa unui comerţ activ surprins în Vechiul şi Noul Testament.
Moneda, ca mijloc de schimb intercomunitar şi intertribal, joacă un rol activ încă din ultimul mileniu înainte de Hristos, fiind surprinsă influenţa hotărâtoare în societatea contemporană.
Folosirea banilor înseamnă, ne avertizează autorul, existenţa unei gândiri economice care a înregistrat de-a lungul timpului urcuşuri şi coborâşuri. Perioadele de maxim, echivalente celor de prosperitate, sunt urmate din timp în timp de crize obiective sau provocate de bancheri, cu scopul făţiş, al controlului strict al banilor de către o oligarhie financiară existentă dintotdeauna.
Nu este ocolită nici România. Aurel Cordaş face o sinteză a celor 20 de ani de la trecerea economiei de la sistemul socialist, comunitar, la cel privat, de capital, surprinzând atent şi selectiv numeroase frământări, delapidări ale banului public, ale bugetului statal, folosit cu chibzuinţă sau nu.
Ultimul capitol este dedicat economiei româneşti a anului 2011, grav afectată de evenimentele mondiale ale crizei, la care se adaugă desele devalizări ale băncilor româneşti de către unele grupuri răuvoitoare sau partinice.
Nu putem trece cu vederea bogatul aparat critic, compus din câteva zeci de cărţi de specialitate, colecţiile unor prodigioase cotidiene româneşti dar şi străine.
Cartea lui Aurel Cordaş este adresată cu precădere celor însetaţi de cunoaştere, cultură şi civilizaţie, penetrând adânc societatea economică care dă „tonul” civilizaţiei moderne.
Cultura, economia şi viaţa
Partea I, 2012
Argument
Prof. dr. Vicu Merlan
Aşa cum ne ghidează şi autorul cărţi, prin însuşirea de numeroase informaţii şi mai ales intr-un timp optim avem posibilitatea să controlam lumea din jurul nostru, lumea economică cu toate avantajele materiale pe care le deţine.
Cunoaşterea realităţii economice, intr-o lume a banului, înseamnă să dai prognoze sigure privind bunul mers al unei naţiuni sau chiar al lumii. Cunoaşterea înseamnă putere, cunoaşterea unei realităţi economice te poate ancora cu greutate în lumea misterioasă a hăţişul economic, în lumea iluzoriului aspect pragmatic uman.
Cartea dlui Aurel Cordaş evidenţiază o cronologie a crizelor, o cultură a concurenţei loiale sau nu. Istoria demonstrează clar că nu întotdeauna lumea banului respectă cu fidelitate moralitatea şi bunul mers al societăţii. Lăcomia şi inconştienţa duc la dezastre emoţionale prelungi ale unor mase mari de oameni, ce depind în mare măsură de valoarea monedei la un moment dat şi de bunătatea îndiguită a unor bancheri surzi, de cele mai multe ori, la strigatele de disperare ale semenilor lor.
Autorul surprinde bogăţia parabolelor şi proverbelor din antichitate, ce au viabilitate clară şi în lumea de astăzi. Tot el ne spune că dacă s-ar respecta măcar o bună parte din acestea, atunci lumea ar fi cu mult mai bună şi înţelegătoare, mai altruistă cu semenii săi.
Nu exclude şi realitatea crudă românească, agonia leului în raport cu alte monede şi chiar prognozează vag drumul încotro se îndreaptă întreaga economie ţinută din scurt de alte interese decât cele autohtone.
În concluzie, cartea valorifică activ resursele informaţionale ale unei realităţi economice ce este pusă la grea încercare de evenimentele recente controlabile de păpuşarii finanţişti, fiind pentru cititorul contemporan de un real folos, mai ales acum când informarea înseamnă puterea de decizie spre un făgaş prosper, spre o desprindere clară de aspecte materiale înlănţuitoare.
„Cultura, economia şi viaţa” - un ghid de cunoaştere
Pildele lui Solomon, bază de discuție
Ion N. Oprea
Cu satisfacţia cititorului interesat de problemă, semnalăm apariţia la Iaşi, la Editura Ştef, 2012, a volumului „Cultura, economia şi viaţa”, autor Aurel Cordaş, care se adaugă unei serii de alte lucrări ale aceluiaşi, dedicate istoriei economiei şi finanţelor, în plin proces de evoluţie macro.
Neobositul Aurel Cordaş, specialist în materie, autor a altor şase volume de aceeaşi natură documentară, este şi referent ştiinţific în colegiul redacţional al prestigioasei reviste cultural-ştiinţifice „Lohanul” - Huşi, unde, număr de număr, îşi publică consideraţiile, mult apreciate de noi, cititorii.
Cartea „Cultura, economia şi viaţa” se bucură de un Argument care îi justifică apariţia, semnat de profesorul Vicu Merlan, doctor în Ştiinţele istorice, fondator şi redactor al revistei Lohanul: „cartea lui Aurel Cordaş, zice profesorul, evidenţiază o cronologie a crizelor, o cultură a concurenţei loiale sau nu”, cu referire „şi la realitatea crudă românească”, unde „agonia leului în raport cu alte monede” probează sau prognozează „drumul încotro se îndreaptă economia ţinută din scurt de alte interese decât cele autohtone".
Această carte, susţine autorul în „Cuvânt de încheiere”, se vrea a fi „un ghid în cunoaşterea misterioasei şi fascinantei lumi economico-financiare”, obiectiv atins, după părerea noastră, întrucât face trimiteri radiale la tot ceea ce înseamnă cultură economică, lăsând ca viitoarele volume să aprofundeze tezele în lucru. După cum cititorii au înţeles volumul de faţă este tot unul de început , incitant, destinat şi celor fără de studii de specialitate, următoarele, folosind desţelenirea de faţă în domeniu, dezlegând, sperăm, şi alte şi alte probleme de interes.
Structurată judicios, în subtitluri consistente ca informaţie, ne sunt derulate simboluri economico-financiare de nepreţuit, clarificând ceea ce înseamnă importanţa culturii în general şi a culturii economice în special, jocul pieţei capitalurilor, modul de utilizare eficientă a economiilor băneşti, cu referire la radiografia lumii financiare din cele mai vechi timpuri, din antichitate şi până în prezent, trimiţând şi la cunoaşterea şi înţelegerea înţelepciunii din Cartea proverbelor lui Solomon.
De-a lungul istoriei, religia a influenţat mult modul de a gândi, comportamentul, personalitatea oamenilor, spune Aurel Cordaş, şi, pentru ca să convingă de viabilitatea religiilor cantonează propriul discurs în zona celor trei mari religii monoteiste ale lumii – iudaismul, creştinismul şi islamismul. După ce îşi poartă cititorul interesat, – cum fac mulţi autori fascinaţi de ceea ce a fost şi a rămas Israelul cu vestitul şi mereu neuitatul Ierusalim, – prin Ţara Sfântă, socoteşte util să adeste în ceea ce numeşte „Cunoaştere şi înţelepciune în Cartea proverbelor lui Solomon".
Cunoaşterea şi înţelepciunea în Cartea proverbelor lui Solomon „oferă cititorului un studiu complex al condiţiei umane şi al consecinţelor prezente şi viitoare ale faptelor noastre”, argumentează Aurel Cordaş în Cuvântul despre „Cultura, economia şi viaţa”. Că aşa este stau mărturie însăşi proverbele, cititorul putând să aleagă din capitolul respectiv ce este bun şi folositor, după interese şi preferinţe. Cartea conţine sfaturi şi împotriva unor păcate proprii omului, cum sunt incorectitudinea, desfrâul, nesimţirea sau mita, dar oferă şi multă lecţie de înţelepciune mai complexă, ajutându-l pe cititor în cunoaşterea drumului corect în viaţă. Aflăm care sunt principiile în alegerea prietenului, că zice Solomon: „Cel ce umblă cu înţelepţii înţelept va fi; dar cel ce umblă cu descreieraţii aşa va fi cunoscut” (13:21). Învăţătura prietenului înţelept este izvor de viaţă, că „Legea înţeleptului e izvor de viaţă, dar cei fără de minte de laţ vor muri” (13:15). Refuzând prietenia cu cel certat cu legea, a indisciplinaţilor, capricioşilor, beţivilor, vorbăreţilor ori a lacomilor, Solomon avertizează: "Nu fii beţiv, nu te întinzi la sfătoşenii şi la cumpărături de cărnuri; că tot beţivul şi destrăbălatul vor sărăci şi tot leneşul va pune pe el haine cârpite şi zdrenţe” (23:20-21). „Omului mânios să nu-i fii însoţitor, nici să locuieşti împreună cu prietenul gata de sfadă, ca nu cumva să înveţi din purtările lui şi sufletului tău să-i agoniseşti laţuri” (22:24-25). Relativ la iubirea faţă de aproapele, reţinem că cel care dă, lui Dumnezeu îi dă şi va fi răsplătit: „Cel ce ţine strânsură, pentru păgâni o ţine; dar binecuvântarea este pe capul celui ce dă” (11:26). Despre condiţiile reuşitei unei asocieri găsim utile sfaturile: „Fiule, să nu te amăgească necredincioşii, nici să le faci pe voie, chiar dacă te vor ruga, zicând: „vino cu noi, fă-ţi cu noi tovarăş-de-drum şi cu vicleşug să-l băgăm în pământ pe omul drept, de viu să-l înghiţim, aşa cum face iadul şi amintirea lui de pe pământ s-o stingem; să punem mâna pe strânsura lui cea mai de preţ şi casele să ni le umplem de pradă; nu-ţi face din ei tovarăşi de drum” (1:10-18). Celor care girează în afaceri, Solomon le reaminteşte: „Fiule, de te vei pune chezaş pentru prietenul tău, cu vrăjmaşul tău ai bătut palma; căci buzele omului sunt cursă tare împotrivă-i şi-n ea se prinde cu vorbele propriei sale guri. Fă, fiule ceea ce-ţi poruncesc eu, şi te vei mântui, că de dragul prietenului tău te vei da pe mâna celor răi, nu te lăsa; stârneşte-l şi pe prietenul pentru care te-ai pus chezaş; să nu dai somn ochilor tăi, ... ca să scapi ca o căprioară din cursă şi ca o pasăre din lanţ” (6:1-5). Tot raporturilor girant/debitor este folositor sfatul sau proverbul: „Omul fără minte bate din palme şi se veseleşte sieşi, aşa cum chezaşul se pune zălog pentru prietenul său” (!7:19).
Indiferent că rămânem ori nu sensibili la cunoaşterea şi înţelepciunea culeasă şi aplicată din Cartea proverbelor lui Solomon cititorul român, în contextul vieţii de astăzi, înţelege că, terorizat de euro şi dolar, leul românesc face greu faţă împrejurărilor economice, când devine dominant şi un alt principiu cu consecinţe nefaste, de care trebuie să ne protejăm: „eu te fur, dar nu poţi să mă prinzi, eu te bat, iar tu n-ai ce-mi face”.
Important rămâne, în urma citirii articolului „Parabole din Noul Testament referitoare la problemele financiare”, constituind alt capitol de carte, să se înţeleagă -, bogăţiile, câte mai sunt, nu trebuie să se risipească în trândăvie şi plăceri (cine are urechi să audă, dar să se şi sensibilizeze), ci să le folosească în interesul societăţii. Ultimul capitol al cărţii – referitor la incertitudinile economiei româneşti, grav afectată astăzi de nerespectarea legităţilor economice dar şi de neaplicarea corectă şi la timp a legilor ţării, de povara datoriei publice, de evaziune, delapidări, de profunda criză economică care nu-şi găseşte la noi doctorii competenţi şi interesaţi, – devine convingător că ieşirea din acest marasm depinde total de noi, dar şi de Dumnezeu, cu mila!
Aveau dreptate autorul şi prefaţatorul, când afirmau, cunoaşterea înseamnă putere. Nu numai putere economică şi politică, ci în primul rând puterea minţii românului, în cazul nostru.
Cartea „Cultura, economia şi viaţa” este interesantă nu numai prin bogăţia informaţiei comentate, multă inedită, dar şi prin imagistica oferită nu doar ca element decorativ, ci cu o adâncă valoare documentară, făcând istorie sau chemând la ea. „Cămătarii” de Jan van Ravestyn (c. 1570-1657), „Bancher negociind un împrumut” - pictură de John Callcott Horsley (1870), „Colectorii de taxe” - Pieter Brueghel cel Tânăr (1621), „Taurul” - emblema centrului comercial Wall Street din New York, „România revoluţionară”, pictură de Constantin Daniel Rosenthal, „Moartea şi avarul”, pictură de Jan Provoost, c. 1510, „Bunul samarinean”, pictură de Aime-Morot Lebon, „Alungarea negustorilor din templu”, pictură de Bernardino Mei, „Zaraful”, pictură de Gerrit Dou, 1664, „Zaraful şi soţia lui”, pictură de Quentin Massys, 1514, „Judecata lui Solomon”, pictură de Rafael Sanzio, „Iisus şi tânărul cel bogat”, pictură de Heinrich Hofmann, sunt doar câteva exemple ale alegerii cu succes a ilustraţiilor, plasate în spaţii care le evidenţiază, reîntregind inteligent textele.
Bibliografia, bogată şi cu înţelepciune aleasă, de la finalul cărţii aduce în atenţie lucrări care pot fi reluate în studiu pentru înţelegerea mai cuprinzătoare a materiei reliefate.
Aşa cum preconiza şi profesorul Vicu Merlan în Argument, cartea scrisă de Aurel Cordaş reuşeşte să valorifice „activ resursele informaţionale ale unei realităţi economice” care, suntem siguri, vor fi puse în pagini întregitoare şi în volumele viitoare, aşteptate de cititorii deja sensibilizaţi. Dar fără o cultură a muncii eficiente, a cinstei şi onoarei în totul ce întreprindem, niciodată nu vom ajunge la bunăstarea dorită, ne avertizează autorul.
Felicitări…
Prof. Popa Dorina
„Evoluţia monedei naţionale şi a sistemului monetar în România” a domnului economist Aurel Cordaș abordează o temă foarte interesantă și de mare actualitate.
Prin varietatea și rigurozitatea cercetării științifice, prin stilul perfect adaptat la calitatea academică a lucrării, cartea domnului ec. Aurel Cordaș devine imperios necesară în bibliografia oricărei teze de doctorat din domenii diferite: istorie, arheologie, fundamente ale culturii și spiritualității românești, relații comerciale, economie etc.
Felicitări domnului economist Cordaș Aurel! Mult succes și în continuare.
Cultura, economia și viața
Partea a II-a, 2014
Descifrând hăţişul junglei financiare
Adrian Dan Scutelnicu
Cartea lui Aurel Cordaş însoţită de un Argument competent şi la obiect a profesorului doctor Vicu Merlan, la care se adaugă o imagistică elaborată cu adâncă valoare documentară de Gabriel Folescu, este un fel de biografie universală, o cultură economică, şi deşi nu este o carte de beletristică, este sigur o carte suficient de importantă pentru orice cititor pasionat, este exact ce şi-ar dori un specialist, şi nu numai, chiar şi un student curios, un viitor economist bancar, ba chiar şi un istoric, şi de ce nu, şi un împătimit al lecturii ca mine.
Autorul vrea să trimită şi altora un mesaj pozitiv, pentru a citi şi a cunoaşte. Cultura în general, cunoaşterea economico-financiară în special, devine mai importantă pentru că ne „înarmează” cu învăţăturile necesare pentru a ne putea descurca în hăţişul junglei financiare formată de sistemele şi pieţele financiare care cuprind pieţele titlurilor de capital, pieţele obligaţiunilor, intermediarii financiari, entităţilor economico-financiare cu reglementările acestora şi o mulţime de categorii economice cum ar fi: salarii, preţuri, credite bancare, dobânzi, taxe, impozite, accize, investiţii, difidente, profituri şi multe altele.
Cel mai bine mă regăsesc în partea de cultură a cărţii, dar şi în partea de istorie, economie şi religie şi asta nu pentru că sunt un biblioteconomist (aşa cum îmi spune Aurel Cordaş) ci pentru că sunt un iubitor de carte şi pentru că am simţit nevoia de curiozitate şi de navigare prin lumea istoriei banilor, a băncilor, a instrumentelor de plată şi a tranzacţionării titlurilor de valoare pe piaţa bursieră (piaţa financiară secundară), etc. În concluzie, puţină cultură economică ne-ar face mai înţelepţi.
Fiecare „felie” de viaţă pe care Aurel Cordaş o descrie în scrierile sale (ex. „Statul, românii şi austeritatea”, Revista Lohanul nr. 2 /2012), însoţită de o ilustraţie care vorbeşte cât o mie de cuvinte, prinde viaţă, devine palpabilă, emoţionează prin parcurgerea unui conţinut personalizat.
Aflând ce ne uneşte pe noi, adevăraţii cititori, descoperim că suntem diferiţi atunci când citim cartea lui Aurel Cordaş. „Cultura, economia şi viaţa” este încununarea eforturilor de a afla în ce ne schimbăm atunci când ne cufundăm în universuri diferite; în cazul de faţă este „universul economic al lui Aurel Cordaş” şi mai descoperim nişte lumi (pe care teoretic le ştiam din cărţi sau din alte surse) în care le trăim acum şi înţelege ca şi cum ar deveni realitatea noastră cotidiană.
Autorul ne mărturiseşte din cunoştinţele sale din sfera economicului, unde simplele date devin fascinante şi le împărtăşeşte cu plăcere cititorilor săi, în special iniţiaţilor în domeniul abordat, informaţia devenind putere, şi astfel în deciziile noastre economico-financiar-monetare poate, vom reuşi, prin determinare şi cunoaştere să găsim optimul, adică răspunsurile cele mai bune pentru noi, la întrebările vieţii.
Aurel Cordaş se exprimă foarte uşor, trecând cu uşurinţă de la o lume ireală la o lume a realităţii vii (adică, de la „Cartea Proverbelor lui Solomon”, cu o etică biblică şi coranică impecabilă până la istoria românilor şi a serviciilor de poştă, alături de şase mii de ani de istorie şi de practică bancară şi apoi ajunge până la liberalizarea contului de capital, moneda unică a României în raport cu UE).
Aurel Cordaş nu este doar un economist, el se mişcă lejer şi în lumea istoriei universale a omenirii, în lumea istoriei religiilor, în lumea istoriei economiei naţionale şi europene, etc., deci eu personal, îl pot numi pe bună dreptate „navigatorul economic” şi nu numai, dar cei care îl vor citi, vor afla că pentru a înţelege prezentul, trebuie neapărat să cunoaştem şi să înţelegem trecutul.
În concluzie, citiţi cartea lui Aurel Cordaş „Cultura, economia şi viaţa” şi veţi vedea că prefaţatorul cărţii de eseuri „Oameni şi fapte” a maestrului Ion N. Oprea, criticul, ziaristul şi omul de litere Constantin Huşanu are dreptate, când îl remarcă pe Aurel Cordaş, ca unul dintre „cei mai merituoşi pentru activitatea de o viaţă ” alături de alţi mari scriitori şi poate mă veţi aproba şi pe mine pentru aprecierile făcute „navigatorului” Aurel Cordaş.
Evoluţia monedei naţionale şi a sistemului monetar în România
Probe evidente a existenţei scrisului şi civilizaţiei dacice
Ion N. Oprea
La Editura Ştef, Iaşi, 2014, sub semnătura economistului Aurel Cordaş, referent ştiinţific pe probleme economice la revista Lohanul, magazin cultural-ştiinţific, Huşi, autor şi a altor volume în domeniul economic, a fost publicat în prima parte a anului documentarul Evoluţia monedei naţionale şi a sistemului monetar în România, probă evidentă şi a existenţei scrisului şi civilizaţiei dacice.
Structurată în 22 capitole, cartea evidenţiază în cele peste 200 de pagini, deci un studiu sinteză, apariţia, întrebuinţarea şi evoluţia banilor şi funcţiile lor, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, cu ilustraţii de mare valoare şi claritate fotografică, în primul rând.
Ca cercetător în domeniul dacic, şi nu numai, ca răspuns şi la o cerinţă a subsemnatului, autorul reuşeşte şi înfăţişează cu deosebită detaşare de cercetător al problemei, pagini importante destinate strămoşilor noştri dacii, referindu-se la apariţia banilor atât la nivelul individului, ca persoană producător-consumator, ofertant de forţă de muncă şi participant la piaţa confruntărilor economice, cât şi la nivel macroeconomic, adică al marilor confruntări naţionale şi ale tuturor statelor lumii.
Deci un volum de mare interes, care, într-un fel, în subsidiar, dar cu tentă din care nu lipseşte ceea ce numim patriotism, ne trimite la mereu proaspăta întrebare: unde, în ce parte a lumii, mai sunt găzduite, spre fala acelora, şi paguba românilor, aurul dacic şi marele arhive ale României, deci banii noştri, nevalorificaţi nouă?
Fără a ne pierde în propriile comentarii sau discuţii la carte, de natură să atingă păgubos sau să lărgească esenţele, redăm „Antichitatea geto-dacică”, aşa cum o arată însuşi autorul în capitolul II al Scurtei introduceri: …„Folosirea monedei în Dacia reflectă direct multitudinea schimburilor comerciale. Deşi moneda propriu-zisă a apărut în regatul Lidia (Asia Mică), a fost împrăştiată cu mult succes, de negustorii greci, prin intermediul numeroaselor colonii greceşti pe litoralul Mării Mediterane şi întregul litoral getic al Mării Negre. De aici, contactul comercial cu triburile geto-dacice aflate pe spaţiul dintre Carpaţi, Munţii Balcani şi fluviu Nistru a fost inevitabil.
În timpul regelui geto-dac Burebista (70-44 î.H.) se generalizează circulaţia dinarului roman şi imitaţiile acestuia. Negustorii străini puteau să ia din Dacia, la schimb, cereale (Dacia mai era numită „hambarul zeiţei Ceres”), animale, miere de albine, ceară, peşte. Populaţia locală era interesată să cumpere: unelte, ţesături, ulei de măsline, vase de lut de mari dimensiuni, produse meşteşugăreşti.
Forţa militară, politică şi economică a regatului dac condus de Burebista (70-44 î.H.), marele preot şi rege Deceneu (c. 44-27 î.H.), Comosicus, Corillus, Scorilo, Duros-Diurpaneus (c. 68-87 d. H.), Decebal (87-106 d. H.) este reflectată şi de imensa pradă de război capturată de Traian (Marcus Ulpius Nerva Traianus) – 53-118 – , împărat roman (98-117), în urma celor două războaie dacice (101-102 şi 105-106).
Documentele timpului spuneau că din Dacia s-au luat 5.000.000 libre de aur şi 10.000.000 de libre de argint (1 libră romană însemna 327,45g., adică 12 uncii; 1 uncie, egal 27,28 g), raportul aur-argint fiind de 1:11, în timpul lui Domiţian.
Amintim că libra romană (as-ul libral) era unitatea de masă principală, de bază, folosită în stabilirea greutăţii şi valorii la romani, mult înainte de apariţia monedelor, fiind în vigoare până la introducerea as-ului ca unitate de masă (ponderală).
As-ul (libra canonică) însemna 273 g.- 12 uncii; 1 uncie, 23 g; 1 as, egal 12 uncii, în etapa Republicii aristocratice (secolele VI-III î.H.), a fost unitatea de bază a sistemului monetar, termen general pentru bucăţi de aramă, bronz, minereu, care în această etapă a ajuns să indice moneda însăşi, nu masa metalului. Greutatea monedei s-a redus treptat de la libra romană (asul libral) până la 1/12 parte dintr-o libră.
Descoperirile numismatice dovedesc că pe teritoriul românesc a existat din timpuri antice o activitate economică importantă şi implicit, interes pentru monedă. Astfel, emisiunile monetare ale Histriei (secolul V î.H.) ocupă primul loc în rândul monedelor bătute în Antichitate în ţinuturile dacice. Pătrund apoi în Dacia monede republicane (denarul) şi imperiale romane (secolele I-III), urmate de monede bizantine (nomisma, hyperperul etc.). Moneda românească a apărut în Evul Mediu românesc, ceva mai târziu decât în Evul Mediu apusean”.
Despre interesul roman pentru aurul din Dacia găsim mărturii concrete în cartea-manuscris „De bello Dacico”, oferită de Simion Lugojan, comentată de Pirtea Maria, Oradea, octombrie 2006, Editura de Vest, Timişoara, Piaţa Sf. Gheorghe nr. 1, în 1966, realizată după însemnările lui Traian Cuceritorul, unde şi citim: „De aici am pornit în susul văii râului Ampelus (Ampoiul) şi am ajuns în regiunea de unde îşi extrăgeau dacii aurul. Am dat şi aici o atenţie deosebită organizării şi exploatării aurului mult râvnit, la care, ajunseserăm, în sfârşit, după atâta trudă, fiind, după părerea mea, regiunea auriferă cea mai bogată din lume”.
După referiri explicative privitoare la necesitatea apariţiei banilor, cu subliniere a genezei, evoluţia istorică a formelor de existenţă a lor, Aurel Cordaş insistă în capitolul II al cărţii „Moneda în antichitatea dacică, greacă şi romană”, scriind: „Istoria neamului nostru s-a desfăşurat pe un teritoriu cuprins între linia formată de Munţii Pindului-Marea Egee-Strâmtoarea Dardanele (Hellespont)-Marea Marmara-Strâmtoarea Bosfor-Marea Neagră la sud-est, Carpaţii nordici, izvoarele Vistulei şi râul Morava la nord-vest, apele Bugului la est şi Marea Adriatică la vest.
Marele istoric Herodot spunea că neamul tracilor este cel mai mare din lume, după cel al inzilor.
Din marea masă a tracilor se delimitează în mileniul I î.H. în spaţiul carpato- danubiano-pontic o ramură nordică distinctă, formată de triburile geto-dacice.
Izvoarele istorice greceşti şi apoi cele latine din Antichitate vorbesc despre triburile geţilor (secolul VI î. H.) în regiunea Dunării de Jos, apoi despre triburile dacilor în Banat şi Transilvania.
Nucleul istoric al viitorului popor român se desfăşoară pe o zonă cuprinsă între Dunăre, Tisa, Marea Neagră şi Nistru. Unul dintre regii geto-daci, Burebista (c. 70-44 î, H.), spun istoricii, a unit sub conducerea sa toate triburile cuprinse între Carpaţi, Nistru şi Munţii Balcani.
În secolele VII-VI î. H. are loc Marea colonizare, când grecii au înfiinţat o serie de colonii de-a lungul ţărmurilor nordice ale Mării Egee, Chersonesul tracic (peninsula Galipoli), Propontida (Marea Marmara), Bosforul ca şi pe ţărmul apusean al Mării Negre. Aceste ţinuturi locuite de triburile trace au fost ţinta preferată a elenilor în căutarea de noi patrii.
Intensificarea schimburilor comerciale între triburile geto-dacice şi coloniile greceşti au condus la necesitatea apariţiei, pe lângă trocul clasic şi al unor monedă-marfă, precum vârfuri de săgeţi turnate, diverse ustensile, lingouri etc.
Odată cu descoperirea şi răspândirea utilizării metalelor, apar „uneltele de metal” din bronz, aramă, argint sau chiar aur şi care se foloseau şi ca bani. Aceste „monede-unelte” în zona Mării Mediterane aveau şi forma de cuţite, securi, mici căniţe, suliţe-frigări pentru uz domestic şi religios, numite obeloi (mai târziu, obol devine numele unei monede clasice). Se poate vorbi de perioada metalului-monedă (aur şi argint nemonetar).
Astfel de obiecte-monedă au fost în Dacia, toporaşele de bronz, care având, de regulă, aceeaşi mărime şi greutate, reprezentau o unitate de măsură aproape fixă. Mai târziu apar inele-monede, verigi de sârmă de aur sau argint, aproximativ la fel între ele ca mărime, greutate şi care, prin aceasta, reprezentau o unitate de măsură fixă.
Ştim că toate acestea şi multe altele au constituit precursoarele monedei propriu-zise, turnate şi mai apoi bătute în ateliere sau monetării specializate, având semne şi simboluri distinctive.
În antichitatea greco-romană a existat întotdeauna un raport direct şi o concordanţă între sistemele de greutate (ponderale) şi diferitele categorii de monede. Pentru a uşura schimbul de mărfuri fiecare monedă corespundea unei anumite greutăţi. De aici, denumirea monetară s-a suprapus pe denumirea unităţilor de măsură a greutăţii.
Elementele sistemului de greutate grecesc erau în ordinea mărimii: talantul, mina, drahma şi obolul. Talantul era egalul a 60 mine, mina – 100 de drahme, şi drahma însemna şi 6 oboli.
Talantul a fost folosit de multe popoare în Asia Mică/Anatolia (peninsulă care formează partea de vest a Asiei, aflată între Marea Neagră la nord, Marea Mediterană la sud, Marea Egee la vest şi Marea Taurus la est). Înainte de a fi denumire a semnelor monetare mari, talantul a fost unitate de măsură a greutăţii în Grecia Antică, diferind de la o cetate la alta, cu valori diferite într-o serie de ţări din jurul Mării Mediterane. Astfel, un talant avea: în Grecia aproxmativ 24-26 kg.; în Egipt – 30,3 kg.; în Biblie se indică 34,5 kg (36 kg.). Pe malul estic al Mării Mediterane, aflăm din Biblie, talantul era egal cu 3000 de sicli, adică 12 drahme sau 36 kg.
Drahma este menţionată în Evanghelia lui Luca (15:8) şi era echivalentă cu un denarius roman. Didrahma sau moneda de 2 drahme era folosită de evrei pentru plata jumătăţii de siclu ca taxă anuală pentru Templu (Mat. 17: 24). Evreii puteau folosi doar jumătate de siclu, singura care nu avea efigia unui împărat şi era deci acceptată de Templu.
Încă de la primele monede evreieşti s-a ţinut cont de restricţiile impuse de cea de a doua poruncă din Decalog, Vechiul Testament: „să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri sau pe jos pe pământ…” în sensul că modelele de pe monede s-au limitat strict la ornamente florare sau natură moartă.
Cererea acestei monede fiind mai mare decât oferta, zarafii le vindeau mai scump decât valorau, obţinând profituri mari…”
Cu drahma, spune autorul, atunci se putea cumpăra o oaie, iar un bou costa 5 drahme. În etapa Republicii aristocratice unitatea de bază a sistemului monetar la romani devine as-ul care raportat la valoarea animalelor însemna: o oaie se cumpăra cu 10 aşi, un bou cu 100 de aşi.
Începând din secolul III î. H. denarul devine prima monedă de argint, are şi submultiplii (quinarius, o jumătate de denar, de exemplu). În epoca Imperială, secolele I î.H. – V d.H. sistemul fiscal se diversifică, se bate şi monedă de aur, aureus sau denarius aureus, ca în etapa Dominatului sau a Imperiului Roman târziu, secolele III-V d.H., să apară moneda de aur, solidusul, cu pretenţii de salvare a economiei romane mult decăzute.
Cât priveşte monedele din Dacia, autorul reliefează că numeroasele tezaure descoperite în ţara noastră probează că primele monede au fost bătute în cetăţile-porturi: Histria (480 î.H.), Tomis, Calatis, în secolele V-III î.H., fiind în circulaţie monede republicane şi imperiale cum ar fi stateri de aur, tetradrahmele, drahma, cu desene şi inscripţii, cum ar fi Istri.
Un subcapitol al cărţii fiind destinat imitaţiilor monetare geto-dacice, perioada închegării primelor formaţii statale locale, Aurel Cordaş exemplifică, scriind (p.43-44): …” La Huşi (Vaslui), pe „Drumul dintre vii”, în 1922 şi 1964 s-au fost găsit două tezaure cu monede de argint, imitaţii al tetradrahmelor lui Filip al II-lea. Cel de Epureni-Huşi, descoperit în anul 1922, prezintă un inventar compus din 79 monede, 4 fibule şi două brăţări, toate din argint. Piesele monetare fac parte din grupa celor de «tip Huşi-Vovrieşti», au o uzură pronunţată şi tăieturi adânci. Pe avers (una din cele două feţe ale unei monede, care conţine informaţia cea mai importantă şi pe care se află însemnele autorităţii şi care garantează titlul, greutatea şi valoarea emiterii, latinescul aversus – opus) au chipul lui Zeus iar pe revers un călăreţ sau figura lui Apolo” (V.M. op. cit.).
În volumul la care ne referim – Evoluţia monedei naţionale şi a sistemului monetar în România – sunt redate în foto imaginile Tetradrahmei dacice de argint tip Huşi- Vovrieşti, descoperită la Epureni-Huşi, 13,66 g. sec. III – II î. H. Zeus bărbos, laureat şi un călăreţ cu o ramură în mână, imitaţia tetradrahmei de argint Filip al II-lea, sec. IV-III î.H. cu Zeus privind spre stânga şi un călăreţ cu o ramură în mână dar şi alte relicve: Tezaurul de argint aurit, sec. IV î. H., descoperit la Agighiol, Tulcea, Aureus Traian şi Columna sa ridicată la Roma, Coiful de paradă din aur, 770 g. sec IV î.H., descoperit în 1928 la Coţofăneşti, Prahova, Diademă de aur, sec.III î.H., descoperită la Buneşti-Avereşti, Vaslui, Brăţară dacică din aur, sec. I î.H. – I d.H., descoperită la Sarmisegetuza, diferite efigii ale monedelor la care ne-am referit.
Alt subcapitol este destinat monedelor statelor vecine pe teritoriul Daciei, dovadă a relaţiilor comerciale în epocă, noi oprindu-ne asupra următorului subcapitol care tratează… Misterele cosonilor dacici, despre care citim: “Astăzi se cunoaşte că aceste monede de aur cu o concentraţie de metal nobil extrem de pură şi cu o greutate medie de peste 8,40 g.de aur, au fost executate de atelierele de monetărie daco-getică (şi li se redau efigiile n.n.,p 46). Cosonul de origine geto-dacică imită denarul roman republican (509-27 î.H.) din epocă, deşi are greutatea staterului greco-macedonean. Moneda este numită astfel după numele gravat pe ea şi prezenta pe avers o acvilă cu aripile deschise aşezată pe ghioaga lui Hercule şi care strânge în gheara ridicată o cunună de lauri, iar pe revers, un magistrat (consul) roman încadrat de doi lictori (persoane ce însoţeau pe înalţii demnitari romani) purtând pe umeri fascii (securi legate în mănunchi de nuiele), simboluri ale autorităţii magistraturii (puteau pedepsi cu securea sau cu nuiaua).
În arealul sitului arheologic de la Sarmisegetuza Regia, zona centrală a Daciei, după 1989, s-au dezgropat ilegal tezaure însemnate de cosoni, ce au ajuns pe piaţa neagră din străinătate sau în colecţii private”…
Cele de mai sus spuse explică şi ceea ce se întâmplă astăzi la Roşia Montană unde avem în faţă şi alţi năvălitori, dar şi marea neglijenţă a autorităţilor Statului român care nu veghează suficient la ce se întâmplă cu bogăţiile care au mai rămas ţării. Presa recentă (şi Ziarul de Iaşi, 14 mai 2014), de exemplu, . vorbea despre „140 de monede dacice din aur, găsite într-o vizuină de vulpe”, cosonii Daciei, pe care îi prezintă Aurel Cordaş în recenta sa carte „Evoluţia monedei naţionale şi a sistemului monetar în România”, Editura Ştef, Iaşi, 2014, în care, în autograful pentru mine notează: „Această carte a apărut după o idee a lui Ion N. Oprea”, detailând aprecierile.
Dar iată şi ce scrie Ziarul de Iaşi despre monedele găsite: „Un număr de 140 de monede dacice din aur – kosoni – au fost găsite de trei copii de 11 şi 12 ani, din judeţul Hunedoara, într-un recipient din plastic ascuns într-o vizuină de vulpe, în Munţii Orăştiei, o parte fiind predate autorităţilor, care spun că banii au legătură cu o anchetă în desfăşurare…”
Cartea lui Aurel Cordaş are, cum am spus de la început, cuprindere largă şi este de interes major pentru oricine, bibliografia şi imaginile evidenţiind-o, ca şi copertele sugestiv realizate şi care indică de cine depinde statornicia în emiterea şi menţinerea valorii banului la români: BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI.
Evoluţia monedei naţionale şi a sistemului monetar în România – scurtă introducere
Aurel Cordaș
În sinteză, problema apariţiei banilor poate fi abordată pe două nivele. La nivel de individ, care este producător-consumator, ofertant de forţă de muncă, participant la o piaţă care funcţionează prin confruntarea directă a cererii cu oferta, apare nevoia de a înlocui trocul/trampa/barterul (schimbul direct în natură bun contra bun, fără intermediar) care îngreuna dezvoltarea schimbului, cu un bun care să fie recunoscut de comunitate ca unitate (etalon, echivalent general) de măsurare a valorii prin preţ acelorlalte mărfuri şi ca mijloc de schimb (mijloc de circulaţie);astfel, s-a trecut de la moneda-marfă la moneda adevărată.
Într-o altă abordare a apariţiei banilor, la nivel macroeconomic, adică având în vedere cantitatea totală de bunuri şi servicii, de venituri realizate în dimensiune naţională și comportamentul utilizării preţurilor, statele, guvernele au un control mai bun asupra economiilor statelor naţionale.
Odată cu apariţia banilor de hârtie guvernele care nu au bani suficienţi pot tipări bancnote şi mări salariile, ceea ce va impulsiona comerţul, producţia şi vânzarea de bunuri de consum, dar pot apărea dezechilibre financiare dacă aceste emisiuni nu au acoperire, garanţii în aur, valută, producţie, mărfuri, servicii etc.
Aurul, tovarăş uneori cu argintul, a asigurat stabilitatea ratei (curs) de schimb (preţul unei monede naţionale sau internaţionale exprimat într-o altă monedă naţională cu care se compară valoric), implicit a dezvoltării remarcabile a economiei şi a împărţit istoria monedei în două perioade: înainte şi după aur.
Economia la întâlnire cu arta
Cuvânt de întâmpinare
Aurel Cordaș
Cartea „Economia la întâlnire cu arta” se voiește a fi un ghid adresat tuturor, indiferent de nivelul de educație, celor interesați de istoria economiei, de lumea macroeconomiei, în care scurtele explicații economice își dau întâlnire cu reproducerile după picturi din uriașele comori ale muzeelor lumii, care au ca tematică momente din viața economico-financiară a oamenilor.
Scopul acestei întâlniri tematice este de a se scurta drumul spre cunoaștere, spre cultura economico-financiară, cultură care „înarmează” individul, entitățile economice cu învățăturile necesare pentru a se descurca în încâlcita junglă financiară formată din sistemele și piețele monetare, de capital/financiare, piața valorilor mobiliare /titlurilor de valoare (acțiuni, obligațiuni, titluri de rentă, bonuri de tezaur, warante etc.), piața efectelor comerciale (cecuri, cambia etc.), fonduri deschise de investiții, bursele de valori etc.
În opinia prof. univ. dr. în economie L. Anghel, „nu există un cost mai mare pentru o societate civilizată decât lipsa culturii economice a populației. Lipsa sau gradul redus de cultură economică ne afectează pe toți. Noțiunile economice de bază nu trebuie înțelese doar de cei care au studiat foarte mult sau au terminat un învățământ cu profil economic. Din populația totală a României aceștia reprezintă foarte puțin”.
Fără o cultură a competiției, fără o cultură a economiei de piață, fără o cultură a managementului, în special cel domestic, fără o cultură a investițiilor pe grade de priorități, fără o cultură a muncii eficiente, a corectitudinii nu putem ajunge la bunăstare.
Se facilitează cunoașterea dacă are loc întâlnirea învățăturilor economice cu ARTA? Pentru a găsi răspunsul, relativ repede, deschidem dicționarul filozofic și găsim o definiție a artei, din care extragem câteva idei care ne interesează.
Arta este o formă a activității umane și o formă de reflectare a existenței sociale a oamenilor, realitate raportată la om. Arta îndeplinește în societate o funcție cognitivă (de cunoaștere) și o funcție educativă, acționând asupra emotivității oamenilor, determinându-i pe aceștia la o serie de acțiuni sociale. Aceste atribute se realizează numai prin intermediul funcției estetice a artei.
Fiind tot o formă a conștiinței sociale, se formează și se dezvoltă în decursul istoriei societății, reprezentând reflectarea existenței sociale a oamenilor, arta este determinată, în ultimă instanță, de existența socială și joacă un rol activ în dezvoltarea societății.
În esență, arta este tot o formă de cunoaștere și de reflectare a realității, dar mijlocită de sensibilitate și de emoție. Limbajul științific, ermetic uneori, prin pictură ia formă concretă, se materializează. Valoare documentară a picturilor este inegalabilă. Prin costume, podoabe, formă, culoare, dimensiuni, proporții și alte numeroase detalii, pictura reflectă, fidel, ca o cameră de filmat, nivelul vieții în general și al vieții economice în special, facilitând cunoașterea. Deci arta este oglinda timpurilor în care s-a dezvoltat.
Arta preistorică a fost modelată de om după viața de zi cu zi și de religie.
Arta egipteană este mesagera principală a concepției vechilor egiptenidespre om și univers, despre destinul existenței umane. Faptul că arta egipteană este grefată pe ideea de moralitate, utilitate socială născută din divinitate, este o garanție a ordinii și fericirii în viața oamenilor, și ar putea explica sobrietatea tipică a stilului, rigiditatea, simetria și atenția la detalii. Aceste reguli au rămas valabile timp de 3000 de ani.
A se vedea „Scene dintr-o piață antică egipteană” unde se fac schimb de produse: vase pentru pești, colier pentru vase ș.a.
Arta greacă are ca temă centrală figura umană în viața cotidiană și în religie. Tehnica pictării în negru a figurilor pe vase s-a dezvoltat în Grecia în sec. VI î.Hr., urmată de tehnica pictării în roșu în sec. V î.Hr.
În perioada elenistică (323 î.Hr.- 30 î.Hr.), arta greacă s‑a răspândit în tot imperiul lui Alexandru Macedon. Au loc schimbări fundamentale în materie de artă. Sobrietatea, polarizarea ideii de sacralitate, eleganța epocii clasice, este înlocuită cu rafinamentul formelor statice și eleganța ostentativă a desenului.
Una din caracteristicile principale ale epocii elenistice este mercantilismul (mercator-mercatoris, în lb. latină negustor). Mercantilismul a avut în central atenției circulația de mărfuri, iar izvorul bogăției sunt banii. Se dezvoltă comerțul, spiritual întreprinzător, sistemul bancar, începe domnia banului. Sistemul fiscal începe să prindă rădăcini. Banii dirijează viața economic, destinul oamenilor și valoarea lor în societate. Toate acestea își pun amprenta și în artă [19].
Fără Imperiul Roman (753 î.Hr.-476 d.Hr.), geniul creator al Greciei s-ar fi pierdut. În timpul Imperiului Roman, arta era folosită în principal pentru propaganda politică. Romanii au imitat în lucrări decorative și sculpturi modelele italice și elenistice.
Arta bizantină cuprinde operele realizate în perioada sec. IV (împărțirea Imperiului Roman în Imperiul Roman de Răsărit și Imperiul Roman de Apus, cel de Apus care se va prăbuși în sec. V) și sec. XV (cucerirea Imperiului Romano-Bizantin/Imperiul Roman de Răsărit) în statul creștin ce i-a urmat Romei și a cărei influență s‑a întins asupra Orientului Mijlociu (teritoriile actuale: Irak, Iran, Kuwait, Arabia Saudită, Bahrain, Oman, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Yemen), Italiei, regiunii Balcanilor (regiune situată în sud-estul Europei cuprinsă între Marea Adriatică, Marea Egee și Marea Neagră) și Rusiei.
Pictura bizantină prelungește tradiția pictorilor greci și romani. Predomină decorațiile palatelor și bisericilor cu fresce. Istoric vorbind, în arta bizantină se reliefează două mari perioade: înaintea disputelor iconoclaste, în cursul căreia din fanatism, s-au distrus numeroase opere de artă și după victoria icoanei, când, în anul 842 (sec. IX), s-a recunoscut valoarea sacră a reprezentărilor omenești ale Domnului Iisus Hristos, Fecioara Maria, și ale Sfinților. A se vedea miniatura „Agricultura bizantină”.
Evul Mediu se întinde pe un interval de peste un mileniu (sec. V, căderea Imperiului Roman de Apus – sec. XV, Renașterea). Pictura în Evul Mediu, era aproape exclusive religioasă, urmărea realitatea aspră a vieții în general și a vieții economice în special, accentul numai cade pe frumusețea figurilor personajelor. Omul este prezent în realitatea comună cu chipul său frumos sau urât.
Stilurile romanic (primul stil care s-a răspândit în întreaga Europă) și gotic (expresiv, elegant imita fidel natura), au netezit calea spre Renaștere (arta Renașterii a fost marcată de armonie și de proporții, fiind create lucrări de artă de excepție, cu compoziții echilibrate).
În pictura medieval, culoarea, contrastul dintre umbră și lumină, creează iluzia unui întreg spațiu real, construit în adâncime, imaginile fiind ca, aproape, în 3D. Așa se întâmplă în pictura veche din Țările de Jos. Exemplificăm în acest sens doar pictura lui Petrus Christus cu „Sfântul Eloi și logodnicii” (1449); Colecția Lehman, New York; Școala franco-flamandă din sec. XV, prezentă în reproducere în cartea noastră.
Secolul XV a fost un timp al crizelor economice, al epidemiilor de tot felul, cu o rată a mortalității extrem de ridicată. Toate acestea își pun amprenta asupra artei sfârșitului de Evului Mediu.
În sec. XV-XVI are loc o mișcare social-politică și culturală în Europa Occidentală, în condițiile dezvoltării comerțului, a băncilor, a capitalului, a lumii afacerilor, concretizată prin mari investiții și descoperiri geografice, înflorirea culturii, artelor, printr-un progres remarcabil al științelor naturii și filozofiei, prin puterea rațiunii mai presus de credință, de tradiție și de autoritatea spirituală a bisericii.
În acest context, această perioadă a rămas cunoscută, în memoria istoriei, sub numele de Renaștere, ce proclamă necesitatea pentru om de a fi activ, de folos societății. Și de această dată, realitățile perioadei au fost prezente și în pictură. Reprezentanții cei mai iluștri sunt Tițian, Durer, Leonardo da Vinci etc.
Lucrările lui Hieronymus Bosch și Pieter Breughel ce Bătrân arată puterea sugestivă a detaliului. Reprezentările lor sugestive despre viața fără de moralitate a unor contemporani, funcționa asemenea unei oglinzi care mustra semenii.
Din „colecția” noastră de reproduceri de artă anexată cărții, îl amintim pe Quentin Matsys, autorul tablourilor „Zaraful și soția lui” (1514), aflat la muzeul Luvru, Paris; „Asemănarea iubitorilor de rele” (1520).
Tabloul lui Marinus van Reymerswaele (1495?-1567), „Perceptorul de impozite”, se vrea o caricatură crudă a realității economice reliefată și de ciudatele pălării ale celor două personaje.
În istoria artei, termenul baroc (sec. XVII) este folosit pentru a acoperi o varietate largă de stiluri dintr-o singură epocă. Barocul a însemnat însumarea naturalismului și idealismului într-o lume de imagini opulente. Barocul a mai însemnat și ieșirea din normative fixe. S-a promovat o artă a luxului debordant, a exuberanței, a formelor curbe, colorit viu etc. Arta barocului Italian este strâns legată de Contrareformă. Operele de artă maiestoase aveau rolul să redea Bisericii Catolice o nouă putere de convingere. Dezvoltarea artei este legată de nume celebre care reprezintă acest curent artistic: Bernini, Michelangelo, Caravaggio, Rubens, A. van Dyck, Velasquez, Hals, Rembrand ș.a. [23].
Georges de la Tour (1593-1652) cu tabloul său „Plata datoriilor” este prezent în carte prin tematica economică. Personajele lui păstrează o seninătate, o liniște interioară, dar sunt interesate și de problemele lumești.
Rococoul (1715-1780) și neoclasiciamul (1750-1830)s-au dezvoltat în sec. XVIII ca reacție la începutul revoluției industriale și Iluminismul care plasau în central atenției omul rațional și hotărât.
Rococoul era delicat, plăcut și erotic fiind arta cu subiecte galante din viața aristocrației (v. A. Watteau, J. Fragonard ș.a.), iar în neoclasicism rațiunea este prezentă în artă, aceasta trebuia să fie clară, logică și morală (v. J. A.Dominiquie).
În sec. XIX, progresul tehnic și transformările din societate își pun amprenta asupra artelor. Apar o diversitate de stiluri: romantismul (1790-1830), realismul (1840-1880), impresionismul (1860-1880), postimpresionismul (1880-1910).
Romantismul (sec. XVIII-sec. XIX), este un curent artistic în care se pune accentul pe culoare, față de desen. Merită amintit prin eleganță și sobrietatea culorii pictorul Francis Wiliam Edmonds cu tabloul său „Agentul de bursă” (1852).
Artiștii sec. XX au rupt tradițiile artei stabilite de către generațiile artistice precedente. Experimentele în ceea ce privește forma și culoarea au condus la exprimări din ce în ce mai abstracte în artă. A se vedea curente artistice precum: cubismul, futurismul, fovismul, expresionismul, constructivismul, suprarealismul, pop-art, artă contemporană.
Dintotdeauna informația însemnă putere, și astfel, în deciziile noastre economico-financiare, poate vom reuși, prin cunoaștere să găsim soluțiile cele mai bune pentru noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu